Purtând lungile mănuși negre
(care, cu siguranță, i-ar fi încăput chiar și lui Sleipnir
dacă ar fi avut două picioare în loc de opt),
Vrăjitoarea de la etajul nouă tocmai potrivise la gramofon
valsul lui Eugen Doga „My sweet and tender beast”.
(acela din ecranizarea „Accidentului la vânătoare” de Cehov).



Programul zilei prevedea și însuflețirea unuia dintre mai vechile desene
(înfățișând, acum, un câine)
Dar înainte de a-l aduce la viață trebuia găsit un nume.

Zâmbi în sinea ei când se decise pentru varianta „Machaut”,
după cum îi sugerase de curând un menestrel îndepărtat.



Avea de gând apoi să reia lectura „Shogun”-ului
de la pagina străjuită de loialul și, până atunci, secretul semn de carte
păstrat doar pt ea.



În cele din urmă, ziua avea să se încheie sondând tragismul micuței Ofelia
din „Labirintul lui Pan”, accesibil doar celor puțini care știau să-l caute
În carcasele telefoanelor publice dezafectate.