agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4862 .



Caravana Gaudeamus Litoral - Lansare A unsprezecea poruncă
personals [ ]
Mamaia, 15 august 2015

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Florinel ]

2015-08-17  | [This text should be read in romana]    | 



 eu

M-am risipit, iată, împreună cu „A unsprezecea poruncă” pe țărm de mare, la Mamaia, mai exact în fața sediului „Radio România Constanța/ Radio Vacanța”, sâmbătă, 15 august 2015. Organizatorul evenimentului: Radio România, prin Radio Constanța. Edituri nu prea multe, dar importante și, bineînțeles, nu putea să lipsească „Eikon”, grație căreia am ajuns și eu pe-acolo.
În prezența unui public nu tocmai numeros, dar select, editorul Valentin Ajder a rememorat aventura apariției cărții, născute chiar la malul mării, în sediul Radio Constanța, prin „nășirea” cărții de către realizatoarea de emisiuni, doamna Steliana Bajdechi. Om de acțiune cum rar am văzut, pune mâna pe telefon, sună, pune oameni în legătură, stabilește întâlniri, adică face lucrurile să se miște. Steliana a fost invitata de onoare a acestei lansări. Valentin a sperat să adune - cu vocea și chitara sa - mai mulți spectatori dintre cei care încă mai făceau plajă la ora 20 sau doar se plimbau pe faleză. N-a fost să fie, că lumea nu mai e interesată de carte, mai degrabă de circ. Dar nu contează. Noi, atâți câți am fost, ne-am luat în serios. Am lecturat „Ploaia”, ca o invocare a ploii mult așteptate. Am vrut și-am avut, căci, întorcându-mă astăzi de la Constanța, de-abia mi-au făcut ștergătoarele față de pe la Giurgeni până-n Slobozia. Așadar, când mai vreți ploaie, nu mai deranjați Sfintele Moaște, ci puneți mână de la mână și trimiteți-mă pe mine la mare, unde să citesc textul meu „Ploaia”. Valentin m-a instigat și la poezie, astfel că am recitat ce-mi aminteam: „Ora stingerii” și „Mâinile-au scris”. Steliana a lecturat și ea un fragment dintr-un text din carte.
Înainte de eveniment, Steliana mă prezintă unor colege pentru interviu. Astfel, am dat unul pentru Radio Constanța, unul pentru publicația „101 Știri” (d-rei redactor șef Grațiela Gheorghe Caragicu).
M-am bucurat să-i întâlnesc pe colegii de CUC: Traian Brătianu și Petru Brumă, pe poeta Silvia Bittere, dar cel mai mult surprinsă am fost de prezența Eliei David, primul constănțean din lumea literară pe care l-am cunoscut „live”, într-un început de toamnă frumoasă (04 septembrie 2004). Îmi aduc aminte cum m-am urcat în microbus și m-am dus la Constanța s-o întâlnesc, cum ne-am plimbat pe faleza de la Mamaia, ce am vorbit, cum mi-a arătat biserica la care s-a cununat... Acum Elia a venit cu cele două fetițe ale ei, care au stat cumințele și atente la cele ce s-au spus. N-o mai văzusem de mult, de tare mult, așa încât gata să n-o mai recunosc. Încă mai scrie literatură frumoasă pentru copii, iar eu încă aștept să publice.
Surpriza surprizelor a venit însă de la... Petru Ioan Gârda care, prin telefonul unui alt Petru (Brumă) a ținut să-mi fie alături la lansare.
Dragoș-eikonistul mă pune la punct cu noutățile apărute la editură. Eu mă lipesc de-o carte apărută ceva mai demult: „Teologia vie în ortodoxie” de Î.P.S. Lazăr Puhalo.
O tânără care studia cărțile la stand primește de la Valentin Ajder cartea mea pe care, bineînțeles, mă pune să-i dau autograf. Tânăra este din Bacău și se numește Andreea Lupu. Aflând că scriu, îmi adresează o întrebare interesantă: „Cum mai aveți curajul să scrieți în această lume, nu o carte pentru a fi vândută, ci o carte pentru suflet?” Andreea ne-a surprins plăcut pe Valentin și pe mine și am rugat-o să ne mai trimită astfel de întrebări. Sincer, nu mă gândeam că pentru asta ți-ar trebui curaj. Și totuși... Tot ceea ce se întâmplă acolo, la târgul de carte, presupune un oarecare curaj, o încăpățânare în a nu te descuraja. Să vezi că majoritatea oamenilor trec indiferenți pe lângă cărți, pe lângă autori, îndemnați mai degrabă de micul și berea cea de toate zilele, nu-i ușor. Dar, până la urmă, cine scrie/ publică pentru majoritate?
Seara tărziu, plec cu Steliana care mă găzduiește. Mai să nu mai ieșim din nebunia de mașini. Se dă jos de vreo trei ori, sună la 112 de vreo două, explică situația, dă repere exacte, e asigurată că va fi informată Poliția Rutieră (sanchi!); până la urmă... tot Dumnezeu cu mila Lui. Rutiera are alte treburi. Pe banii noștri, evident.
A doua zi, plajă, baie în mare și iar la Radio. De data aceasta, asist la evenimentele moderate de Steliana: o expoziție de fotografie a Uniunii Democrate a tătarilor turco-musulmani din România și... surpriză! O lansare de carte, antologie de poezie „Simplitatea risipirii” (coordonatori Victoria Milescu, Mircea Lungu și Marian Ilie) în care sunt cuprinsă și eu cu poezia „Cei care pleacă”. Fără să am habar că are loc evenimentul, am participat la el. Mircea Lungu mă recunoaște și mă invită să-mi citesc poezia. Citește și dumnealui o poezie de Roxana Mihaela Boboc și doamna Gunter Akmola o poezie proprie. Doamna Akmola îmi spune că, prin domnia sa, antologia va ajunge și la Biblioteca Națională din Turcia. Am asistat și la prezentarea de cărți a grupului „Solteris” din Mangalia. Mulțumesc autoarelor care mi-au oferit volume: Emilia Dabu (Lotus stelar), Adina Lozinschi (Jarul din mare), Ana Ardeleanu (Granițele încumetării) și Loredana Ionela Toader (Zbor printre stele). Loredana e o tânără poetă (elevă, 15 ani), aflată deja la a doua carte.
Îmi iau la revedere de la Dragoș, de la Gaudeamus, dar nu și de la mare. Seara, Steliana mă duce în portul Tomis, unde, pe malul mării, privind la legănarea ușoară a bărcilor ancorate la mal, ne delectăm cu o înghețată. A doua zi, mă plimbă la Muzeul de Istorie, la statuia lui Ovidiu, prin centrul vechi.
Plec cu marea în suflet și cu soarele-n cap și ajung cu ploaia târâș. Am făcut-o și pe-asta și nu-mi pare rău deloc. Până la urmă, e picătura din marele ocean al culturii. Mulțumesc Steliana, Valentin și tuturor celor implicați! Cât despre cei neimplicați... pace vouă!

 carte

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!