nu-mi mai trimite nimeni scrisori
demult nu-mi mai scrie nimeni
nici din lumea asta nici din lumea de dincolo
cutia poștală e goală ca o canistră
uitată-n deșert după prima invazie a irakului
din cînd în cînd un fond de pensii privat
mă anunță că la bătrînețe voi rîde de lucrurile
care acum mi se par că mă-ngroapă

e atîta liniște că pot auzi
condamnații din huntsville cum sug oscioarele de la ultima cină
încerc să par mai bărbat mai priceput la ceva
mănînc forțat beau cît să nu-mi crape buzele
neputința mă face să tremur ca o funie atîrnată de lună
din care mai lipsește doar spînzuratul

și iar mă gîndesc la tine
cu tristețea unui tînăr masai ce-și caută arcul
după o vînătoare nereușită
apoi las ploaia să-mi decoperteze trupul
ca un utilaj de descarcerare