trompetele îngerilor vestesc căderea întunericului

și-acesta cade, fulg după fulg, bulgăre după bulgăre, troian după troian
acolo sus toată lumea profită de fuga soarelui răsare spre soare apune, e un dat
dar asta nu înseamna că moartea poate să calce în străchini
când vrea ea

poate că mintea mea nu a urcat prea sus pe scara evoluției
din lipsă de timp sau din lipsă de trepte
cumva mă bucur că a rămas
împărtășim împreună

cerul dă vina pe pământ și pământul înfierează cerul blestemat
dar indiferent cine răspunde, ceața cuprinde totul
topind verdele copacilor într-o masă amorfă
mâzgă cu iz de rigor mortis

natură statică cu un mâine anulat: moarte zăcând prin rigole