dacă îți poți vedea numai gleznele
nu-ți face griji
părul, buzele și ochii rămân la locul lor
chiar dacă sufletul e
mătasea unui steag ce fâlfâie alunecând
tandru pe lamă

așază-te în întuneric ca într-o cadă cu apă
(nu-ți lua ochii de la glezne)
singurul cer sub care te guduri
e tavanul prin care năvălesc tigrii
asculți cum ți se ofilesc florile
și strângi în pumni fluturii lor albi

citești undeva că viața merge mai departe
pe două picioare precum un cimpanzeu
spre banana zilei de mâine
și aproape că deschizi gura cât să visezi
o șosetă un prosop un robinet deschis