Libertatea omului este spațiul “a fi și a face” (spațiu din de două ori este).
În construcții ilogice și logice? logica vine după de două ori “este”.
“este” în stânga oglinzii | “este” în dreapta oglinzii(are mai mare însemnătate)
“că vreau” face să apară ceea ce este.
Din “poate e” rezulta “e”, falsul, imaginarul.
“tu zici” îmi sare spre mine din ceea ce este.
“Că este” se pune în gând după o secundă doua.
Scot din sferă în spațialitate și iese și cuvântul “răul”.
Ești ceea ce cauți.
Conștiința vine din dreapta în întuneric lângă “ceea ce este?”. “că este” se schimbă în “că sunt”.
Privesc la “că este” ca la soare. “că este” este o sfera-soare, o sferă în care este un soare. Eu îi sunt mic. La început îi sunt punct, apoi mă dospesc și am o gură.
Credința “că este” după de două ori este.
Credința spune “că este”.
Potrivire Giannini=Jenni certitudinea “că este” atunci fac.
Fac. Rezultă “că este”.
Îi fac lui “că este”, adică imaginii, spațiului.
Îl fac pe “că este”.
Fac ca să fie?
Dacă fac “că sunt”?
“că este” schimbă în subiect.
“că este” rezulta îți doresc.
Îi doresc lui “este”. de exemplu: doresc moartea morții.
Este cred
Este zic.
Zic “că este” pentru a fi.
Cine este? “tu zici’.