împachetez tristețea
în zâmbet
gângurește un prunc într-un coș din nuiele
nu știu să folosesc toate cu câte m-ai înzestrat
Doamne
cu iubire
eu mă lupt cu teama
moartea nu se mai satură

întind pasul
poate ajung sensurile
pierdute-n haos
mâinile-și caută rugăciunea care descleștează dinții și arde ura