Ceea ce nu deslușim într-un reflex emoțional spontan, e doar nevoia nesătulă a sufletului de a se hrăni cu emoții în stare amorfă. De a surprinde tragicul, de a se încolți în ambiente neșlefuite sau de a savura fiecare boare de tristețe.
Golul adâncimii tristeților ce ne încordează fiecare mușchi cranieni e doar o nebunie a singularității spirituale.
Scepticismul vulgar, ce-mi poartă sâmbetele în fiecare zi, îmi nimicește entuziasmul de a trăi. Sufăr de frica patologică pentru singurătate. Ce degradantă este mântuirea întru renunțare.