Vrem să smulgem parodia, sarcasmul și inutilitatea din viață, și să îi inducem energii cosmice, pentru a o dinamiza și a desfășura somnolența încolăcită în noi într-un fir cât lungimea ecuatorului, căruia să-i inducem electricitate.
Nu ne ajunge o singură vocație, vrem multiple vocații, care să umple timpul propriu cu substanțele sale, până când timpul dă pe dinafară, și mai are nevoie de alte resurse de timp pentru a se revărsa în spațiile sale.
Cei ce desfid viața, însă continuă să trăiască, au ca reper non-sensul, fac din conjuncturi oportunități de a valorifica principiile non-sensului, care le creează o distopie, prin prisma căreia percep viața, oamenii, întâmplările și realitatea. Tot ce este în sens negativ, rău, anti și invers, constituie surse și arhetipuri după care se conduc această categorie de oameni în viața împărțită în compartimentele non-ului.
Cei ce desfid viața, apreciază la superlativ paradigma nefiindului, și fetișizează axiomele 0-ului.