Când te iubesc nici nu greșesc, nici nu mi-e milă de tine
iubirea e dincolo de timp și de spațiu,
dincolo de condiționările umane (frica e cea care le naște)
suntem amândoi într-o lumină pe care nu o înțelegem
dar ale cărei frecvențe le simțim și le facem să răsune
prin ceea ce facem prin ceea ce suntem
fericirea e dincolo de teamă, bucuria nu o cunoaște

nu-mi pasă deci de judecata nimănui,
câteodată putem vedea alte lumi în depărtare
le putem admira străinele sclipiri doar în vis,

Când te iubesc nici nu greșesc, nici nu mi-e milă de tine.
Vom trece și noi
prin dualitatea tuturor stărilor noastre, ne vom înfrunta sau nu partea întunecată,
ne vom cunoaște sau nu

în miliarde și miliarde de astre sunt tot atâtea suferințe cât avem noi,
tot universul e plin de monștri
să lăsăm deci această nepăsare să ne umple de voluptatea bucuriei fără motiv, să conspirăm împotriva umanității să ne prăbușim în hăul explicațiilor fără răspuns, al săgeților fără țintă, al paralelelor care nu se intersectează, al razelor ucigașe
al existențelor noastre în care azi, acum, m-ai făcut să tremur.