Chinul vopsește în întuneric feeria
străpungând ca un șiș molecule de duh
inima a făcut entorsă la a simți frumos
gura are bale de blestem;
inițial eram copil și fericirea îmi uda neuronii
apoi au apărut matematici ale amorului
cercetându-mi organul genital în miez de femeie
doruri umblau dezbrăcate;
apoi am ajuns din urmă Amarul și el
mi s-a pitit în fragmentele vieții,
acolo unde fac sinapsă sentimentele cu rațiunea
iubit de zadar trec prin trai
culegând rămășițe de frunză
sub zodia păcatului

Chinul zidește așezăminte ale durerii,
pe altar omu-i ofrandă către
un dumnezeu ce ne privește cu ceafa
are crescut acolo un ochi de minte,
orb,
imaginându-și pământul în morb de fericire

Chinul frecventează crâșme de iad,
se îmbată acolo inflamându-și măseaua, în valuri
curge puroiul vieții,
anestezia cu iubire nu

Chinul e-n dragoste cu nebunia,
creierul e izvor la care adapă durerea,
acest animal domestic și gras, hrănit cu blestem;
în epicentrul cutremurării de dor
zarea
e o femeie ușoară a așteptărilor deșarte
nimeni nu îți va spăla straiele minții, murdare de chin
pe strada Frică de nimeni se joacă plozii aproape senilității,
acea anestezie utilă
cu un braÈ› al sufletului
întins către nemurire

Chinul ne privește în ochi și ne înjură...