totul stă aproape înțepenit

bezna se strânge înăuntrul ei

moartea stă goală pe acoperiș, cu un sfârc în gura nopții

liliecii respiră înfundat în pod

o molie rătăcește în buricul unei pături

luna scuipă un cer ca de smoală deasupra copacilor

secundele abia năpârlesc

sub pământ zvâcnesc inimi putrede

în casă nu sunt ceasuri
și timpul e doar un buzunar rupt
dormitorul pare o pleoapă
scufundată în ochi

la capul patului
un tată fără corp îi spune fiului
o poveste :
se spune că în acel loc, de lângă pădure, exista odată o casă înaltă, fără ferestre
în care locuia o femeie cu un singur ochi, 4 mâini și 4 picioare.
nu a fost văzut nimeni intrând sau ieșind din acea locuință
deci nu știm cine a născut-o sau de cât timp trăia.
în fiecare dimineață se trezea, fără să fie conștientă de existența luminii
și orbecăia prin întunericul mâlos, luând la rând fiecare cameră.
până când, într-o zi, lăsându-și corpul greu pe o ladă în pod, încercând să se odihnească
aude un ciripit de pasăre.
speriată, se ridică pornind în căutarea locului de unde vine sunetul.
cu o singură lovitură reușește să facă o fisură în acoperiș.
un fir de lumină i se strecoară în ochi.
lacrima reușește în sfârșit să se desprindă de sub vraja ochiului neștiutor
și îl împarte în doi ochii, ce se distanțează unul de altul, lăsând între ei spațiu
cât să mai intre unul.
lacrima își continuă drumul, alunecând pe corp în jos
lipind pe o parte și pe cealaltă mâinile și picioarele
rămânând doar câte o pereche din fiecare.

copilul
Alunecă din vis
Înapoi în pat.

Tremură

speriat
prin întuneric
își privește cele 4 mâini
ce seamănă cu picioarele
unui păianjen
prins într-o plasă de gene