am o nenumire în inimă
de câte ori o iau locului îmi spune să mai stau
să stau să brodez
curios este că nu mi-am închipuit niciodată cum am murit
sau ce a fost asta dacă nu moarte
a singurei comete lansate de pe orbita planetei pământ
în spațiile interstițiale se hrănește viața cui o fi

cuvântul iubire se infiltrează pe la spate uitându-se pe deasupra umărului meu
din aer iei câte o porție mică
respiri
faci ghemotoace mari de hârtie și începi să țintești

omul fără chip