agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-08-15 | [This text should be read in romana] |
Suntem ceea ce ne naștem, și mult mai mult decât atât. Suntem pașii celor care ne vizitează sufletul. Suntem ușa pe care o uită închisă când pleacă. Suntem fereastra care dă spre răsărit când căutăm speranța, suntem cerul în care se întrupează apusul când închidem ochii și visăm. Suntem iubirile neîmplinite, sau poate marea iubire care nu credeam că există, suntem păsările ale căror aripi au obosit de multe ori să mai bată…
Suntem prietenii pe care i-am primit cu drag în casa noastră. Suntem zâmbetul copilului pe care îl vedem pe stradă și care ne aduce aminte ce bună era acea înghețată vara… Suntem geamul spart la care ne uitam speriați, suntem cărțile, ghioceii și visele toamnei. Suntem cioturi de copaci, crescuți și uscați când nu și-au mai putut trage seva din suflet. Până atunci eram arbori puternici, înflorind și vibrând de viață. Eram zâmbetul pe care îl primeam, atingerea unor mâini calde, parcă speriate, surprinse și ele că au curajul de a atinge celelalte mâini. Bucuria din ochi, căldura brațelor, liniștea. Suntem noroiul dezamăgirilor în care am crezut necondiționat. Suntem minciunile spuse și nespuse, primite și iertate. Suntem țipătul cuvintelor când vor să ne spună altceva decât ceea ce nici cuvintele însele nu cred. Suntem ochi senini și blânzi, care se miră când primesc priviri. Pierdute, nerostite, vii, uitate, plânse. Suntem șoapte, suntem picăturile de ploaie lăsate în noi de trecere lor, acelea sau aceia pe care îi simțeam și îi simțim parte din ființa noastră. Suntem aripile lor, care au bătut și ne-au atins, și pe care le-am lăsat să ne traverseze sufletul, deși crezusem că gardul pe care îl ridicasem era mai înalt decât cerul însuși, căci nu îl puteam vedea de jos. Suntem cei pe care vrem să îi lovim cu pietre grele pline de zmoală arzând, aruncate din turnurile la fel de înalte, pe care le-am construit din loc în loc în zidul acela de care ne-am crezut apărați. ALERTÃ! strigăm, căci un el (sau poate o ea), mai dibace (sau poate fără să vrea), a trecut, a avut aripi, și nu din ceară și nici din metal, dar sigur au fost aripi magice! ALERTÃ! căci pietrele lovesc în neant, nu este nimic unde ni se păream că este acea ea (sau acel el) care trebuia doborât înainte să treacă. Si el / sau ea se transformă în altceva, care vine, iar lovitura este năpraznică! Sufletul ne este invadat de ceva… de fapt… nu… alerta era falsă!… nu ne-a atacat… nu era un atac… căci se vede steagul alb. Solia a venit cu cel mai de preț dar. Desprins din viața însăși. Suntem teama de a primi, căci darul este suprem. Este singurul dar necondiționat. Aduce fericire, aduce durere. Ne aduce pe noi, cei ce suntem prin noi și prin ei sau prin ele, suflete pereche sau doar iluzii. Suntem mai mult decât atât. Complet! 12.08.2018 19:08
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy