Pe unde eşti, să grădinăreşti
Şi să iubeşti, cântările şi urările marinăreşti?



1.


Vedeam cum zboară fluturii în jurul lămpii şi mi-am adus aminte de fluturele galben ce se aşezase pe inima mea...

Decembrie la barieră aşteaptă trenul cu capsa pusă-n marcaj.


La pagina Infinitului (pagina 8) găsesc însemnarea din 18 decembrie 1989 şi cântecul „Galbenă gutuie”.

Îţi aduci aminte Sonata lunii? Oarba l-a rugat pe surd: fă-mă să văd lumina lunii. Şi surdul a făcut-o să vadă cu cheia simfoniei.

Vin gândurile ca bâtlanii la baltă. Tot ce era şi ce va fi se adună-n acum, la drum.

Cu Dorina suntem în drum spre Timișoara, în personalul de ora 8 (18.12.89). Personalul, aproape gol. În tot vagonul nostru, un grup de cinci tineri. Vorbeau în șoaptă, pe culoar, privind temători spre mine. Eu vroiam să aflu amănunte despre Timișoara. De la radio Europa Liberă aflasem doar că în Timișoara a început Revoluția. Tata m-a sfătuit să rămânem acasă. Nu s-a împotrivit când i-am spus că, dacă este revoluție, cu atât mai mult trebuie să mergem acolo, să ne convingem şi noi. Ajunși la Timișoara, în gară, atmosferă ca de război. Nu-mi este teamă de nimic. Nici nu cunosc situația.

Pe o linie secundară, stă tras un tren de marfă, cu ușile glisante trase, în fiecare deschidere așteptând trei-patru milițieni cu automatele la sold, îndreptate spre călători. Își plimbau privirea spre cele câteva zeci de călători care au coborât din tren. La coborârea în tunel, un grup de 5-6 țigănci cu copiii atârnând de gâtul lor sau ținându-se de fustele lungi și colorate, este oprit de o patrulă militară.

Ieșirea din gară este flancată de două tanchete între care patrulează militari cu mitraliere la brâu, pe orizontală, și cu căști pe cap. Îi alătur automat trupelor hitleriste. Populația trece pe lângă această priveliște ca și când toate sunt la locul lor. Îi zic Dorinei că am impresia că cei de la Europa Liberă au exagerat vorbind de o Revoluție la Timișoara. Soacră-mea avea să mă convingă că armata a tras în populație şi de la sol și din elicoptere.


Centrul ne prezintă o priveliște tonifiantă. Chioșcurile cu ziarele partidului arse, vitrinele librăriilor sparte, volumele lui Ceaușescu arse. Mă simt mândru că am soție timișoreancă. Prin oraș, agitație. Din loc în loc, câte doi cunoscuți, opriți la colturi, șușotesc. În jurul Poștei din centru, cordon de grăniceri. Aceeași atmosferă în jurul Operei. Mergem spre Hotel Continental și Agenția de voiaj pentru a ne lua bilete de întoarcere la Arad. Din loc în loc troleibuze arse, cu geamurile sparte și chioșcuri de ziare în scrum. Trecând pe lângă un cordon de soldați, îmi permit să-i întreb dacă apără ceva. Cum nu primesc răspuns, îi întreb dacă atacă ceva. Primesc priviri piezișe. Dorina mă trage de mână și mă sfătuiește să mă liniștesc.

Ne terminăm drumul prin centru, la Institutul de Proiectări Timișoara. Portarul ne informează că nu este permis dialogul cu salariații institutului. Aflând că suntem din Constanţa și-l căutăm pe fratele Dorinei, ne face cu ochiul în semn de complicitate și ne invită să așteptăm pe trotuarul de vis-a-vis.

În câteva minute, avem alături de noi întreaga familie a cumnatului. Îmi mărturisește că în Timișoara se aflau Coman, Stănculescu , Gușe, Pacoste, pentru tratative dar se pare ca timișorenii nu se vor lăsa mințiți. Cer greva generală și, până de Anul Nou, Ceaușescu va cădea. Ne spune ca actele huliganice sunt făcute de pușcăriașii eliberați de organele de represiune pentru a compromite mișcarea. Ne întoarcem în centru să savurăm anularea propagandei de partid. Piața Operei e înconjurată de armata - trupe de grăniceri. Pe la colțuri, civili în haine de piele, înarmați. Ajunși în faţa Catedralei, un astfel de grup mi-a lăsat impresia că este decupat dintr-o trupă SS. Solizi, înalți, cu ceafa roșie, plesnind de energie şi încântare de sine. Păreau puși să intimideze populația care devenise mai agitată şi mai densă. Scârbit de imagine, îi spun Dorinei:

-Nu știu dacă acești tipi realizează că peste puțin timp vor trebui să se ascundă; se vor feri să nu fie recunoscuți. Am spus acest lucru ca să fiu auzit şi, în plus, am terminat fraza, aruncând carnetele de partid în coșul de gunoi din apropiere. Cei din grup n-au avut nici o reacție, nici la vorbele mele, nici la gestul meu. Mi-am dat seama atunci că parada lor este o formă de manifestare a fricii, nu a forței. Ajunși la gară, surpriză. Trenul foarte aglomerat, plin de studenți. Este 15:30 și mai sunt cinci minute până la plecarea trenului. În preajma gării, parcă din parc se aud rafale de foc automat. Studenții din compartiment mărturisesc că astfel de împușcături au fost toată noaptea. Ne povestesc cum un pluton de armată a fost ieri seară (deci pe 17.12.89) la căminele studențești. Aici, studenți și profesori, strânși la intrarea în cămin, discutau despre evenimentele din centru. Un pluton de armată, fără somație, ia poziția de tragere și trage asupra grupului. Cad victime. În special studente, băieții fiind instruiți și culcându-se la pământ. După ce reușesc să se refugieze în cămin, plutonul continuă mitralierea geamurilor căminului. Deci studenții primesc vacanţa pe 18, deoarece în cămine nu mai sunt condiții de locuit...

când m-am trezit mi-am adus aminte amănuntele... şinele erau ingropate în beton... urmele deraierii erau paralele şi asta-mi părea de-a dreptul fenomenal... mintea adormită, din nelogicul subconştientului să ducă paralelele alea perfecte... şi fetele care erau pe plajă aveau toate elementele la ele şi nimic nu era tensionat... nici măcar deraiajul n-a creat panică, ţipete ori altceva... doar că, dându-mă jos din tramvaiul ăsta galben, de acum era o locomotivă ce făcea manevre în port.... pustiul ajunsese în port şi nişte telegari desfăceau şina şi eu mă socoteam să repun vagonul (că acum era vagon) până nu se ajunge cu scosul şinei în curba deraiajului... iar acum îmi aduc aminte că ieri am trecut de două ori pe-o stradă pe care se scotea şina de tramvai... şi mă gândeam că... visul meu se face lume rătăcind prin miez de noapte şi pe frunza care pică văd nervuri din pumn de şoapte, şoapte, şoapte... cel mai fierbinte decembrie, cel din 1989...

Delfinul şi Nautilus sunt în radă. Tu ce-ai mai visat?



Constanţa, marţi, 18 decembrie, 2018
(YMP, ecouri din decembrie)

2.

Portrete

Astăzi, sub semnul lui 22 decembrie 2018
Alexis, Zelkanu şi Sloterius
Ne urează:

Parfum de Crăciun, cu aromă de brad, ultra-marin şi acasă
Dea Domnul să ajungă şi la tine
Cel şi cea care-ţi aduci aminte
Cuvintele la colind
Din aşteptarea lui Alexis
Echipajele Olymp, Apollo, Scara fără nume,
Nautilus, Alchemistul, Portrete,
Cel mai înalt castel de nisip, Pescăruşul, Syrius,
Eşuaţii, Nereidele, Mirmidonii,
Vector, Hector, Achile,
Pontus Crew, Drumeţii şi Voiajorii
Toate pânzele sus, Călăreţii şi toate celelalte
Pe care le găseşti aici

https://en.calameo.com/read/004605841a5b52ce14ef9
https://youtu.be/-28cdRYzR4w

"stau să-mi aduc aminte
ce voi face azi
întelegi tu cum vine asta
eu stau să-mi aduc aminte viitorul"

https://photos.app.goo.gl/fvZ90fbbrMGb6czL2

Constanţa, Sâmbătă, 22 decembrie, 2018

(În aşteptarea lui Alexis, Portrete şi Colind)

3.

astăzi este Ajunul Ajunului
când, după cu se ştie
rădăcinile prunului
scot din pământ pietre vorbitoare
care se cer la izvoare
după calendare

nimic nu-i mai liniştitor
decât să ştii că seminţele semănate de tine
au căzut pe pământ roditor...
copilul gângureşte cuvinte de colind
din când în când lăsăm
câte-un fir de tors
ca un vers
uitat să fie
ciob de vis
într-o pustie

Cezar a spus: zarurile au fost aruncate. Eu zic: am dat drumul la bilă. Şi bila rămane întreagă. Nu se împarte-n fărâme. În bila mea sunt toate. Ca bulgărele-n rostogolire, ea creşte. Cu cât se împarte la mai mulţi cu atât este mai întreagă, fiind şi rod şi sămânţă, dintr-un cod al Duhului…


cu tălpile goale
lipăind, lipăind
lip-lip, lip-lip
taci şi ascultă
ai auzit?


Constanţa, duminică, 23 decembrie, 2018
(am dat drumul la bilă)