Oana

E atât de departe vremea când legănați de un vapor stam de vorbă de parcă am fi fost singuri pe lume! Nu știu ce-ți admiram mai mult, chipul, bunătatea, inteligența!
Priveam oglinda apei, aveam impresia că mă privești din adânc. Erai acolo în închipuirea mea. Am întins mâinile să te îmbrățișez și ai dispărut în clipocitul undelor. Speriat te-am căutat în jur, discutai aprins cu altcineva.
Nu mai era mult până în Tulcea, capătul nostru de drum, pentru mine, marginea lumii. Am coborât încet, mi-am luat rămas bun. Undeva, departe, cânta o vioară.
P.S.
Când mă gândesc la tine devin mai bun. Au trecut 25 de ani și nu te-am mai văzut. De ziua ta îți aștern covorul roșu, oare ai să vii?