agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-07 | [This text should be read in romana] |
De departe, cum urci în Bărăgan, pe DJ 402, Măriuța pare un sat fără câini. Numărul caselor pustiite e din ce în ce mai mare, numai cimitirul, aflat într-o vale, spre răsărit, în spatele bisericii, e din ce în ce mai neîncăpător. În jurul prânzului, pe străzi era ceva animație bine dozată la magazinul din centru și în jurul școlii gimnaziale. Un fel de două odăi mai largi, văruite frumos. Mai spre margine, tot în sus, spre Hagiești și Lilieci, bântuia un corturar, smucind caii de la căruță. Părea mai mult că plânge decât că strigă: Feer! Cumpeer feer! Era singurul care tulbura liniștea.
Satul a prins ceva rumoare abia în ziua de marți, spre împrimăvărare. Nea Victor a fost găsit în curte. Avea corpul lângă fântână, imediat cum ieși din antreul casei care parcă vrea să se prăvălească. Corpul îl avea lângă roata fântânii și capul câțiva metri mai încolo. Nimeni nu știe cât timp a stat așa, l-a găsit o babă, tanti Augustina, care are gospodăria câteva case peste a lui. Nu înțelegea de ce becul din arie merge și ziua, când se obișnuise să-l vadă aprins numai noaptea. Zvonurile au început rapid să circule, iar vânzătoarea de la magazinul sătesc, printre biscuiți Oreo și pungi cu napolitane Joe sau de pufuleți Fripsy, e extrem de revoltată. Îl avea client fidel, venea zilnic și-și cumpăra, de regulă, o doză de bere fără alcool, câteva felii de salam sau doi-trei cârnați și o pâine. Îi dădea și pe caiet, că-l știa cu venituri constante. Nea Victor a lucrat pe la București, la fosta uzină 23 August. Apoi s-a reorientat. S-a făcut, târziu, spre pensionare, măcelar, tranșa animalele la Antefrig, tot în București. "Nu l-a mâncat nici un câine. Nu avea cum un câine să-i rupă capul. I l-a tăiat cineva". Apoi, la fel de revoltată, ne face o confidență: "Asta e crimă, eu așa cred!" Din nea Victor, bătrânul extrem de răutăcios, de la capătul satului, a rămas doar carcasa. Medicii legiști, de la Călărași, au spus că era mort de zile bune, poate de 4-5. A fost găsit cu abdomenul sfâșiat. Peste noapte, se adunau animalele din toate mărăcinișurile. "Întâi i-a tăiat capul, apoi au venit câinii și l-au mâncat." I-au mâncat inima, plămânii, ficatul. A fost găsit cu brațul drept dat peste cap, aproape smuls din umăr. Așa știu sătenii, că nea Victor avea în arie un pitbull, bun să bage în sperieți pe oricine. Poveștile înfloresc dintr-o gură în alta, de la o casă la alta. Fiecare mai pune de la el câte un element care să te înfioare. "Dacă au tras câinii de el, cum de mai avea urechi?" Și, evident, ce fel de câine e ăla care poate să-ți smulgă, din trup, căpățâna. "Ăla e câinele Diavolului. Că te chinui tu, ca om, cu cuțitu-n mână, să tai gâtul unei găini!" Moșul era în putere, dar era insulinodependent. Și blestemat, pe deasupra! Vecina care a dat alarma știe foarte bine asta. A fost blestemat de toți cei apropiați, la rând. Și cel mai frecvent blestem a fost ăsta: "Să te mănânce câinii!" În poartă, după 15 ani de absență, i-a venit băiatul. E din Sinești. N-a venit singur. A venit cu nevasta și cu nepotul bătrânului, fiul lui. Pe jos, în dreptul ulucii de la poartă, aproape nebăgate de seamă, pâlpâie câteva căndeluțe. Feer! Cumpeer feer! Luăm curțile din jur și nu găsim decât câțiva câini de talie mică. Cei mai săltați stau prin fund, prin mărăcinișuri, și doar se uită urât. Parcă ar mârâi, parcă mai mult ar fugi. Au fețe de vinovați! Nea Victor a fost zărit de vecini în ziua în care s-au dat pensiile. "Dar asta nu e acuma, ieri, e de o lună de zile". Baba Augustina, vecina, a văzut de mai bine de o săptămână că becul de peste noapte, din arie, e aprins și ziua. Și a început să-și pună întrebări. "După ce a trecut imaginația mea, așa, văd câinele, că e un puturos de câine, nu zice nici ham. Ce să latre câinele la mine, de câte ori trec prin dreptul curții lui? Că el mă cunoaște, câinele ăla. Uite-așa, de la poartă și înapoi, lătra să mă mănânce! Am zis, Doamne, că n-avea gură să-mi spună, fă, mi-a murit stăpânul!" Și-l vedem și noi. Pitbull-ul e un maidanez bătrân și care, din cauza agitației, nu știe ce să facă. Dă roată unui foc mic, făcut din surcelele viei și din ce mai e de aruncat din camerele unde și-a dus traiul nea Victor: purici mari cât lăcustele, ploșnițe cât un pumn de copil de țâță. "Să nu intri, maică, acolo, că te-mbolnăvești!" Focul arde domol, alimentat de flenderițe. Singurul, maidanezul, câinele Diavolului, pare că poartă doliu. Că mânca fel de fel de bunătăți, ne spune o altă mămăiță. Adică numai cârnați. Și, dacă nea Victor a murit și maidanezul nu a mai avut ce să înfulece, a hăpăit și el din ce avea prin jur. Un ficat. O inimă. Plămânii. Rinichii bătrânului Victor. Fiul acestuia, care-i poartă și acum ranchiună, ne spune ce om rău a fost. A fost un om rău, extrem de rău. Rău de tot a fost nea Victor. Florea Victor. "Noi am fost la morga. Ne-a spus că a murit, nu știe de ce a murit, dar l-a mâncat câinii." Cert este că nu este vorba despre nici un fel de crimă. În buzunare, avea telefonul. Polițiștii i-au găsit și un șir de bancnote, tot în buzunare. 1.300 lei. Dar nimeni nu riscă să spună din ce cauze ar fi murit nea Victor. "Dacă inima i-a fost mâncată de câini, cine să-ți spună că a făcut infarct?" Nimeni nu a mai fost pe la el de săptămâni bune. Angela, fata fostei concubine, pe care tot nea Victor a băgat-o în pământ, trecea rar și cu silă. Angela și-a pus un băiat să sară peste gard și să vadă ce e cu moșul. A fost găsit marți și îngropat miercuri. Într-un sac. "La ce să-l ții, la ce să te uiți?" "Eu sunt copilul lui, dar așa ceva n-am putut să văd! N-am mai trecut pe-aici de când au murit bunicii mei. A vândut pământul, nu mi-a dat un leu. Nu m-a recunoscut." Baba Augustina știe de cine a fost blestemat mortul. De părinți! "El i-a bătut până i-a omorât!" Lumea prinde curaj. Prima dată, nea Victor, morocănosul, i-a făcut de petrecanie tatălui. Omul se hrănea printr-o sondă, l-au trimis doctorii de la București în sat, să moară în patul lui. "Îmi arăta cu degetul spre gură, că nu putea să vorbească, îi era foame". Așa făcea tot timpul. Până când nea Victor i-a smuls sonda gastrică și i-a băgat altceva pe gât: un băț. S-a curățat în câteva zile. "A răsucit bățul ăla în el până și-a dat duhul. Așa l-a chinuit!" Se ridică din umeri: "Nu-i așa, l-a bătut până a făcut pareză." Asta s-a întâmplat cu tataia Marin. A murit în 1995. Deja se zumzăie: "Și pe mine a încercat să mă omoare. Am certificat. A vrut s-o omoare pe nevasta de-a doua. Și ea a fugit la mine în curte. Atunci mi-a dat una și m-a mutilat." De jur-împrejur, casele sunt pustii. "Există o plată pe lumea asta, o putere. Cu ce dai, cu aia iei! Tot se plătește aici, pe pământ!" Nea Victor Florea a fost îngropat separat, într-o margine a cimitirului. Ce s-a mai putut aduna din el. În jur, satul pare ireal de frumos. Tot ce îl strică sunt oamenii. Spre vale, singurul care se tânguiește e căruțașul tuciuriu. Și-n vremea asta, în timp ce țațele turuie la uliță, în jurul căndeluțelor, maidanezul tot nu-și găsește liniștea, străbate aria în sus și în jos. Nu ne vede. Nu ne știe. Și pare al nimănui. Feer! Cumpeer feer! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy