Totul se schimbă! Oamenii, nu mai sunt la fel! Nici prietenii de altădată. De ce mai uitat? Simt că sunt uitat sau ignorat. Simt că mă pierd, simt că nu mai sunt eu. Nici tu nu mai esti cum ai fost cândva. Aud lucruri, văd sunete și totul e straniu. Sunt zgomote sau melodii undeva, în mintea mea. Un altcineva simte sau nu mai simte, eu simțeam dar acum, nu sunt fericit. Nu sunt trist. E o stare latentă și cineva strigă: Nu uita! Se repetă un ecou aminteste-ți!!! O altă voce repetă: Cine ești tu? Uit pe zi ce trece, de la an la altul! Nu îmi amintesc, deși doresc sau îmi amintesc vag. Uneori îmi amintesc târziu dar totuși lupt să îmi aduc aminte! Se șterg memoriile, se șterg visele, speranțele...totul se dilată. Nu intenționat și nu intenționez să uit. Ceva din alt Univers, peste puteri. Știu că există acum, aici, chiar când gândești, citești, simți, rostești. Invoci, stiu că mă știi. Nu doar în lumea asta care ni se pare cunoscută sau credem că o știm. Uit din nou și iarăși uit. Vreau să stopez fenomenul. Mă agăț de fiecare licăr. Scriu să îmi amintesc, rostesc cu voce tare să mă aud, să îmi reîntipăresc în minte dulcea amintire. Totuși toți renunțăm odată la ceva, cineva. Te rog nu renunța, nu mă uita! Amintește-ți! Încerc să memorez, nu vreau să uit, țin minte, eu nu am uitat dar tu? Îmi aduc aminte acum și când mă gândesc profund. Uneori dau de goluri, uneori găsesc ceață în ale mele gânduri. Amintește-ți, nu uita! Cine ești tu? Cine sunt eu? Totuși nu vreau să uit nimic, nu mai vreau să pierd din amintiri. Vreau să creez să aibă continuitate. Să clădesc amintiri durabile! Asta doresc!