Știu se mulează pe cunoaștere cercetându-i spațiile erudite, profunde, esoterice și cognoscibile, iar inteligibilul din știu se coagulează într-o esență care este sursa sintezelor, doctrinelor și potențialurilor.
Dialectica lui știu nu are limite, fiindcă a ști înseamnă a aprofunda, a extrapola și a structura cunoașterea care cucerește accelerat spațiile neînțelesurilor, necunoscutului și ale meta-urilor.
Știu urmează traiectoria metanoii care înnoiește totul și a cărei versatilitate asimptotică conferă maximul în improvizație, vocație, experimentare și inovație la care rezonează a ști-ul transcenzând a fi-ul pe care-l orientează înspre cunoașterea hiperbolică.
Deviza nu știu se mulează pe necunoașterea cu spații îmbâcsite de stagnare, ignaritate, obtuzitate și prostie și augmentează neînțelesurile care devin opace, prostia care își exhibă ignoranța, iresponsabilitatea ce deviază înspre sinecură, retrogradul care împroașcă ființa condusă de nu știu cu sărăcia lucie.
Nu știu repetat zilnic ca o mantră penibilă închide mințile devenind obturate de obtuzitate, pe când știu deschide mințile care absorb eoni, gânduri superioare ale minții planetare și se acordează la mintea universului.
Nu știu are o viziune inversă îndreptată înspre inferioritatea care se atașează de nu știu, în schimb știu și-a construit o viziune de mare amplitudine cu scopul de a coloniza viitorul cu sensuri esențiale, uluitoare și la superlativ.
Nu știu încastrat în ființă o împuținează, îi dezmembrează structura șubredă și fragilă, îi încovoiază axa existențială și îi diluează a fi-ul, astfel încât omul legat la nu știu se mișcă ca și cum viața ar fi vis și realitatea irealitate, spre deosebire de oamenii racordați la știu care percep viața acut considerând că substanța ei densă conferă intensitate ființării.
Omul ar trebui să știe întotdeauna ce să facă, cum să reacționeze, cum să-și plieze soluțiile pe probleme pentru a le dizolva, ce vocație i se potrivește, cum să construiască din ea sensuri cu funcții de transcendere și de catharsis, ce vrea să devină printr-o viziune clară și persuasivă.
Știu desface pojghițele superficialului pentru a ajunge la esența transfiguratoare, benefică, binefăcătoare și supervizoare și umple golurile ignoranței cu înțelepciunea care știe ce vrea și care-și proiectează optimul în ceea ce va fi.