Vulgul nu are viziuni, căci acestea sunt similare cu intuițiile și sunt încărcate cu spiritualitate activând supraconștientul intensificând senzorialul până când se transformă în extra-senzorialul de care se folosește viziunea pentru a vizualiza acele probabilități de concretizare ale viitorului care cristalizează sensurile și proiectând în neant probabilitățile de conturare ale unui viitor nefast, plin de negativități, nereușite și lipsit de idealuri, țeluri, obiective, vise și sensuri.
Un om fără viziuni are o imaginație anticipativă și predictivă flască, amorfă, anemică și siderată, iar sensurile pe care le construiau viziunile sunt înlocuite de inconștiența generând haos în viață și hazardându-se în acte ființiale necugetate.
Clarviziunea se acordează la iluminarea generatoare de revelații în care omul coincide la nivel spiritual cu esența sa inalterabilă și indestructibilă.
Clarviziunea dă intuiției viziuni limpezi care anexează de prezent viitorul căruia clarviziunea îi vede posibilitatea cea mai probabilă dintr-un câmp de miriade de posibilități de a se manifesta și concretiza.
Câmpul de posibilități ce înconjoară viitorul se poate augmenta pe măsură ce ne conectăm la schimbări multiple și fiecare schimbare deschide o sumedenie de ramificații în viitorul apropiat.
O osmoză între prezent și viitor amestecă constantele încastrate în prezent cu variabilele încrustate în viitor și hibridul care se obține dă provizoriu și tranzitoriu vieții care a părăsit incipientul și liminarul, însă nu a atins definitivul și finalizarea care concretizează cu brio o activitate, o creație, o doctrină și o paradigmă.
Prin osmoza prezentului cu viitorul viziunea se întoarce înspre concret și cotidian și se identifică cu gândirea, iar imaginația uluitoare ce stă la baza viziunii se preschimbă în conștiența care conștientizează timpul legat de spațiu și de realitate.
Provizoriul aflat între incipient și finalizare are nevoie de viziune pentru a ieși din echivoc și a căpăta transparență și dacă absoarbe haosul deraiază de la traiectoria ce-l ducea înspre definitiv și e nevoie de un melanj de voință, tenacitate și luciditate pentru ca provizoriul să fie ghidat de optimul care-l eficientizează și îl leagă temeinic de finalizarea pe care o întrezărește între compartimentele viitorului.
Finalizarea are similarități cu succesul, ambele sunt acordate la competiția care le stimulează și care le induce ambiția de a se autodepăși, autoperfecționa și autoevolua.