E încă-n cer pe nori parfum de ploaie
Când vechiul toamnei iernii se îmbie
Îs coborâte frunzele-n sicrie,
În carnea tainei adevărul taie...

Pe albul iarăși pașii ne om scrie
Enigme nu-s în frigului văpaie,
Să suie miezul coaja se jupoaie
La Dumnezeu cu ruga-n feerie...

Pe gheața care vine-n stih alunec,
Acela în pruncie de zadar
De te mai chem, femeie,-n vieții zar
În răsărit de clipă mă întunec...

Că ești stafia timpului de vară
Și de ființa ta-n odaie-mi ești avară