Competiția e o formă de joc în care jucătorii sunt responsabilitățile, succesele, obiectivele urmărind să atragă superlativele cărora să le inducă semnificațiile și sensurile câștigului sub forma profitului, beneficiilor și triumfului.
Să investim în vocațiile proprii în care suntem profesioniști, specializați, jucându-ne cu valorile din imanența lor, căci vom câștiga și câștigul ne va multiplica ofertele, când vom ști să supunem conjuncturile pentru a obține din ele avantajele cu tente de profituri și să respingem dezavantajele cu tente de pierderi.
Mecanismul gândirii este sine qua non vieții, are funcții supranaturale, non-terestre și funcționarea gândurilor este o minune extra-telurică de care beneficiază oamenii, iar gestaltul ne proiectează în prezența imuabilă a vieții.
Non-viața încearcă să se încuibeze în oniric, când funcționarea irațională și ilogică a gândurilor creează în minte un spațiu neprezervat de spirit și rațiune, predispus la non-entități umane din care cea mai oripilantă este non-viața.
Mecanismul gândirii este corelat cu mișcările corpului.
Prea-plinul cu substanță de plenitudine umple golurile, hiatusurile, non-sensurile și absențele și acestea își pierd semnificațiile și efectele de zădărnicii, nimicnicii și vacuități.
Când prea-plinul se mărește se revarsă în spațiile ființării intersectate cu spațiile realității.
Excesul caută prea-plinul pentru a-i uzurpa substanța, efectele și beneficul și dacă și-l însușește îl maculează și negativează cu vicii la care excesul manifestă adicție.
O vocație infuzată cu prea-plin dobândește prolificitate, fecunditate și augmentare.
Un om dinamic este conectat la prea-plinul care-i umple hiatusurile din inerție cu substanța hobby-urilor legate de aptitudini și abilități.
Superficialitatea nu pătrunde în imanența vieții, omului, realității și fenomenelor, ci se mișcă uniform, tern și fad la suprafața la care s-au racordat mediocrii și ignarii.
Superficialitatea diluează și micșorează substanța ființării conectată la substanța realității în care fenomenele exponențiale și epifenomenele îi sunt configurații având structura asemănătoare fațetelor multiple ale vieții.
Sistemul complex și configurativ uman are caracteristica și funcțiile homeostazei atâta timp cât nu este împânzit de variabilele în care stau hazardul, fortuitul, neașteptatul și necunoscutul proactive față de constantele sale.