titlul unui tablou neiscălit
dintr-o expoziţie omagială
deschisă la sala vernisajelor
de la cercul militar naţional
îl privesc încremenit şi

nu ştiu dacă obosit de insistenţele
din ce în ce mai reci ale sofiei
ori poate ispitit de splendoarea Lui
nu mai ţin minte când într-o zi
m-am urcat în nucul din curtea bătrânească
uriaşul din vremea copilăriei
cu rădăcini întinse până către gârlă şi cimitir
s-a pierdut şirul anilor de când era acolo
de sus vedeam hăt departe dincolo de zări
aproape până unde aş fi vrut să ajung
dar ceru-mi părea atât de aproape
că nu m-am mai îndurat să cobor
nici nu am băgat de seamă
cum mâinile îmi deveneau ramuri
deşi poate mi le-aş fi dorit aripi
iar picioarele prind rădăcini
obosite de zbor
tot felul de păsări şi păsărele se opreau
şi îmi ţineau tovărăşie
cu timpul chiar şi nişte sticleţi
şi-au făcut cuib în capul meu
dar au plecat pe rând unele după altele
ca zilele din calendar
şi-acum le mai aud ciripitul
au rămas numai nişte porumbei