mă-întrebam adesea
ce făceam eu mamă pe când tu nu erai
probabil umblam nebun prin mânăstiri
cu ochii după un chip de precistă
ori pe la vernisaje şi licitaţii de icoane
să te cunosc să văd de-mi placi
sigur te doream să fii la fel neapărat ţărancă
în iia şi cu fota aia în care o să ieşi la horă
şi neapărat cu cozile alea lungi pe spate
de sub care izvora descântecul
ce m-o lecui de toate relele ÅŸi de deochi
poate umblam năuc pe câmpurile cu maci
dintre caucaz marea de azov ÅŸi odesa
să-i vindec rănile lui tata să ţi-l aduc acasă
din nou la plug nu el ci tu să fii la război
ţesându-mă pe mine din visele-ţi de fată

tare dragă mi-ai mai fost mamă
mă-întreb în timp ce conduc bezmetic
să îţi aduc flori şi lumina învierii
în ochii de culoarea candidă a inocenţei
de ce nu ţi-oi fi cumpărat eu de ziua ta
măcar o rochie ori o pereche de gumari
şi lacrimile îmi curg pe obraji
mai rău ca rafalele de ploaie pe parbriz
prin care tăcerea tatei îmi vorbeşte
erai unică mamă nimic nu ţi se potrivea
toate ţi le croiai acasă din dor şi trudă şi iubire
n-a existat nici inelul demn de mâna ta