în oraș e cald, se dilată porțile și zăvoarele,
plopii se sprijină pe umbrele lor, care se sprijină pe siluetele bătrânilor
cu zâmbetul fals al celor cu inima slabă, zâmbetul acela dulce și întins
ca o peltea, de parcă ar invita clienții unei cafenele turcești înăuntru.

în camera mea miroase a cărți vechi,
literele învălmășite iau aer și lumină proaspătă pe cotor și pe șnituri,
letrinele par a fi cavaleri teutoni
mă gândesc la cotoroanțe și la tranșee și la latrine
fiindcă sunt cuvinte similare,
la oamenii nebuni care se luptă pe viață și pe moarte,
și mi se pare bizar că au existat războaie sau că oamenii au nevoie de
competiții violente, forță fizică brută

și tot așa, din aproape în aproape,
viața mea e scrisă în cărți, cărți vechi prost tipărite, în care literele
se adâncesc în grosimea hârtiei ori poate se șterg la suprafață
prin eroziune
eu nu am ochi să văd microscopic
este cald și nu a fost o idee bună să aerisesc azi cărțile
ar fi putut să fie un război între cărți, o bătălie între alfabete,
o pace durabilă între ebook-uri