Sofismele augmentează și ramifică arabescurile estetice, pe când silogismele caută raționamentele veridice și persuasive ale căror conexiuni formează dialectica.
În psihicul masculin se manifestă anima, iar arhetipul spiritului la femeie evidențiază un animus care scoate în relief genotipul și fenotipul feminin și masculin.
Dacă entitatea feminină este mai puternică decât entitatea masculină la bărbat, calitățile și caracteristicile feminine se transmit bărbatului și dacă entitatea masculină este mai puternică decât entitatea feminină la femeie, fenotipul și genotipul masculin sunt înregistrate la femeie care își păstrează însă structura, axa și sistemul existențiale feminine.
Etica construiește din bunul-simț o estetică civică și dacă ar fi arhetipul calităților noastre răul și negativitățile ar fi ostracizate și supuse oprobriului public și nu ar mai putea genera efecte nocive și degenerescente.
Sfântul are o etică a moralității, în timp ce păgânul are o non-etică a comportamentelor laice și în contact cu sacrilegiul devine prozelit al ateismului.
Din păcate sfântul și-a pierdut aureola fiind înlocuită de o aură în care lumina coexistă cu impuritățile.
Optimul în cazul proștilor se înfășoară într-un câmp esoteric la care proștii nu au acces, fiindcă obtuzitatea lor nu poate atrage superlativele din care e construit optimul, ci mai degrabă pot întâlni pe traiectoria lor uniformă cu penurie de puncte nodale înglobând superlativele și esențele non-optimul care le deviază traseul destinal îndreptându-l înspre spațiile în care coabitează inferiorul, declinul, pervertirea și înnegurarea.
Non-optimul dacă se agață de ființa obnubilată, dezabuzată și defetistă îi eliberează din neant reziduurile, deșeurile, mizeriile și rebuturile și acestea maculează, întinează și pângăresc calitățile eclipsate de defecte.
Optimul în cazul inteligenților se înfășoară într-un câmp energetic penetrabil de spiritualitatea sagace care se deschide înspre misticism, transcendental și supranatural, căci optimul rezonează la inteligența căutând beneficul având echivalențe faste cu optimul.
Optimul induce pusee reușitelor și climax demersurilor, cine îl deține acesta ține loc de totem, fetiș, talisman, eres și fericire, iar optimul este direct proporțional cu numărul succeselor, pe când non-optimul este direct proporțional cu cantitatea și aciditatea insucceselor.
Întâmplările în care s-a încuibat non-optimul atrag dezavantajele, defavorabilul, negativul și eșecurile din conjuncturile care își etalează non-oportunitățile.
Non-optimul face din posibil imposibil, din sensuri non-sensuri și din viziuni pozitive distopie.
La intersecția dintre aria non-optimului și aria suferinței se află întrebările lugubre și sepulcrale dacă viața se justifică, dacă sensurile ei eclipsează non-sensurile și dacă încotro ne îndreptăm cristalizează o lume mai bună, mai nobilă și mai epurată, cu samariteni în loc de oameni troglodiți, egoiști, grobiani și avortoni.
Non-optimul trebuie combătut, dezactivat, neutralizat și trimis în carantină, căci efectele lui negative întrec ca întindere, amplitudine și augmentare efectele nocive ale suferinței încărcată cu non-optim.