Trezit din somn, ridicat pe marginea patului, prăbușit într-o imposibilitate totală de a fi: de a mă ridica, de a pleca, de a mă întinde la loc, de a gândi, de a plănui. Tot ce văd este un gălbenuș negru...

Fumez pentru că atunci când fumez mă simt mai inteligent. Și este foarte probabil ca Ființa Supremă să practice un obicei asemănător. Poate că ceva din principiul Ei de funcționare seamănă cu fumatul. Este aici ceva și din respirația lui Darth Vader...

Să ne decupăm imaginația? Să o tăiem cu grijă, să-i fixăm cu mare precizie marginile, ca la școală, la ora de lucru manual. Să fim cuminți. Să fim cuviincioși. ca un fluture pe floare.

Nu mă pot opri în cuvinte exacte. Lupii le-ar mânca. Așa cum viermii îi înghit pe părinții și bunicii noștri.

Dar poate că ea, Nebunia Lumii, cea care ne scârbește până la epuizare, cea care ne smulge privirile cu ochi cu tot din cap, poate că tocmai ea e cea care ne temperează nebuniile care ne vin în minte în Singurătate.

Blocat între Nebunia Lumii și Nebunia de pe marginea patului.

Să te simți liber și să simți că nu-ți folosești cum trebuie libertatea, că nu o storci de tot ce-ți poate oferi...

Stau pe marginea patului și nu-mi pot aminti de mine. Cine sau ce anume m-a învins?

Probabil că totul mi se trage de la Pescărușul găsit pe jos în fața bisericii și pe care l-am aprins de la Morți...

Deși aș vrea, nu pot spune că îmi displace, la modul absolut, această viață, dar aștept momentul plecării din ea cu Sete...

Dar unde gândești? În cap? Ești sigur că gândul pe care-l gândești acum se formează în cap? Și dacă vine din cot? Sau din talpă? Sufletul e doar în cap?

Nu cumva gândul acesta: ”unde mi-e gândul”, vine din vârful degetului mic de la piciorul drept?
Ceea ce gândim ne umple corpul? Suntem plini de ceea ce gândim?
Așezare de pasăre pe propriile ei ouă, aceasta este gândirea de om poate...

Ca și cum ai avea 100 de vulve, toate la menstruație.

Mamei mele nu de mine îi este frică. Tac din ce în ce mai mult în prezența ei. Ea simte că, dacă m-ar fi dorit, ar fi simțit tot ceea ce simt eu, fără să trebuiască să scot niciun cuvânt. Ar fi trebuit să ne înțelegem mereu din priviri, toată viața.. Dar pentru că nu m-a dorit, ea nu poate simți toate astea, dar simte că ar fi trebuit să le simtă. Și atunci i se face frică. Mie mi se face milă de această frică. Scrâșnesc din dinți de Milă. O milă care îmi sparge dinții. Ea nu înțelege pentru că îi este teamă de ceea ce ar putea înțelege.

Când ajung la Arcul de Triumf și fac dreapta pe Kisseleff, pe lângă Herăstrău, simt că îmi recapăt o parte din Demnitate

Uită-te pe unde mergi, să nu spargi borcanele cu idei...

A prinde suflete din cer, cu lasoul, ca pe viței, a le coborî pe pământ și a croi, croșeta, țese în jurul lor trupuri de carne, de la centru spre margini – a coagula sângele în jurul nucleului divin... trupul care îmbracă sufletul, în care sufletul intră, ca într-o șosetă... Sau poate că Sufletul e umplut cu sânge?

Soarele de pe șosetă

După nenumărate zile de iunie întunecate, noroase, friguroase, umede, ca de noiembrie, astăzi văd din nou soarele. Exact astăzi începe să mi se umfle gingia din cauza unei infecții. Continui să văd ziua însorită de afară ca pe cele care tocmai au trecut.

”Autorul pare apăsat de o povară” (comentariu online la eseul cu Cioara)

Ieșit pe străzi pentru o plimbare fără țintă, mă trezesc căutând cu privirea un singur lucru: Ieșirea.

”Pe bărbații cumsecade ai putea să-i tragi la sorți
Nilul are guri mai multe, Teba-n zid mai multe porți” (Juvenal citat de Montaigne în Eseuri, Humanitas, trad. Vlad Russo, pag 262)

Mierea din furuncul

iunie 2021 - Rudi îmi spune că cei de la Dilema trăiesc într-o ”realitate paralelă”. Da, pentru că au ales să trăiască în ea. Este o Normalitate care nu mai există, dar pe care ei au prins-o într-un fel de acvariu și trăiesc în ea. Este menținută în viață prin forța spiritului unui singur om. Există oameni capabili să creeze astfel de bule de aer care plutesc deasupra câmpului însângerat, prin fum, prin întuneric... Cei care duc Normalitatea dincolo de anumite epoci înveninate și o scot la lumină, pe malul celălalt... Ca niște delfini. Esenienii sunt un exemplu poate...

Sângeroase păsărele

Căruța cu cal de pe Colentina văzută de mine de la geamul dormitorului, trecând prin spatele unui bloc de unde nu a mai reapărut niciodată... așteptarea... aveam poate 8 sau 9 ani. Și zmeul înălțat de Fănel de la aceeași fereastră și care a dispărut pentru totdeauna, în cer

Privirea lui Cornel din pragul ușii, când ne-a spus de pickup...

Chiloții Bölöni

15 iunie 2021: Mirela îmi spune că mama ei i-a aruncat la gunoi rochia și pantofii de mireasă, fără să o întrebe...

”Comprendre c’est egaler” – receptorul se ridică instantaneu la nivelul emițătorului. Dar Balzac nu ne spune și cât timp se menține acolo...

Sigur că la început mi-am dorit și eu să fiu ”bărbat”, dar observând cu atenție ce înseamnă asta, mi-a mai trecut din zel...

Poate că adevărații poeți sunt cei care nu se pot lăsa văzuți, care plâng când li se spune pe nume – pentru că știu că numele acela nu are nimic de a face cu sufletul lor...

Probabil că mă folosesc de o Inteligență care nu-mi aparține (memoria Akasha?). De aceea, atunci când ea mă părăsește, (sau poate atunci când eu cad din ea) nu sunt în stare să-mi port numele prin lume nici așa cum e el acum, necunoscut. Dar când va fi cunoscut de toți?
Probabil că voi vorbi doar dintr-un borcan.

Caut încontinuu explicații pentru tensiunea nervoasă în care trăiesc în ultima vreme, pentru Prostia Lumii care se duce dracului... dar cel care se duce dracului sunt eu! Prin firea lucrurilor! Nu vreau să recunosc că încep să mă tem de moarte?

Cu capul plecat urc treptele de la ieșirea din metrou, observ că pe jos e apă, constat că plouă, mă gândesc că iar trebuie să suport privirile indivizilor, să mă ating de ei... ridic capul și dau ochi în ochi cu o băbuță care coboară greu, în baston, îmi zice încet, pe un ton de o blândețe indescriptibilă: ”Mă țin de matale nițel?” (iunie 2021)

Pe drumul spre mare, cu prognoza ploaie nonstop, peticele de cer albastru pe care le zăream din mașină păreau niște animale rare, păsări pe cale de dispariție... la Nessebar, a doua zi, toate aceste animale formaseră un Uriaș albastru, nemărginit....

Poetul e făcut pentru a spune ceea ce Nimeni nu vrea să audă, pentru că nimeni nu vrea să vadă ceea ce oamenii astupă prin tot ceea ce fac, tot ceea ce îngroapă prin tot ce construiesc, legiuiesc, instituie etc.

Porunca asta: ”să-ți iubești aproapele”... deci nu doar să-l respecți, să-l tolerezi etc, ci să-l iubești, nici mai mult nici mai puțin, nu a făcut decât să discrediteze ideea de Iubire adevărată. Nimeni nu poate iubi pe toată lumea. S-a discreditat astfel nu doar ideea de Dragoste, ci și cea de Respect, Toleranță etc, tot ceea ce ne făcea umani s-a dus naibii din cauza unei dogme de prost gust.
A impune Dragostea ca lege omenească, a nu o lăsa nici pe ea liberă, să funcționeze după legile divine, iată Lăcomia Creștinismului. Distrugere prin generalizare. Impunerea Excepționalului ca Normă.

La radio, dimineța, senzația ”Tot parterul e-al meu” (de la 8 la 10).

Când vin încărcat de la cumpărături, nu las totul grămadă, mi-am făcut obiceiul de a pune totul la locul lui în frigider, debara etc. Astfel binefăcătorul își șterge urmele... E ca și cum n-aș fi făcut nimic. La fel, cel mai bun arbitru la un meci este cel care nu-și face simțită prezența...

Pe biclă, 1.07.2021, dimineața, în drum spre serviciu, în Parcul Circului trec pe lângă o doamnă pe care am avut impulsul să o întreb: ”Doamnă, dar unde dispare noblețea, distincția, eleganța pe care le reprezentați?”. Dar nu m-am oprit...

Femeia este un vampir energetic, chiar și când e blândă, inteligentă, demnă de toată dragostea, simplul gând că nu o poți scăpa de lumea mizerabilă în care trăim, te secătuiește...

Dacă tot trebuie să ne îmbolnăvim, hai să ne îmbolnăvim de o boală frumoasă, de Cioranită cronică de exemplu. Căci Boala de care suferim acum cu toții e infinit mai tristă...

La radio, în curte, la țigară, singur, liniște, vântul face un vârtej care ridică câteva frunze uscate la cer... de ce nu sunt una din ele?

Pe-un picior nespălat de plai...

Un Minister al Ondulației...

”...Iar sufletu-ți, prea gârbov ca să-l deschizi cum vrei,
S-a frânt, precum în iarnă, de ger se frânge-un stei...”
(Alfred de Musset, Rolla, trad Lazăr Iliescu, Ed Tineretului, 1960)

O adunătură de nulități dezamăgite

Vine acasă și zice, cu un ton de victimă-eroină: ”Era să mă calce o mașină!” și zâmbește...

Pe Facebook, o poză cu Rommell în timpul războiului din Africa, ajutând cu mâinile lui soldații să împingă o mașină împotmolită în nisip. Am avut impulsul instantaneu de a scrie la comentarii atât: ”Caracter”. Apoi am stat câteva clipe să contemplu acest ansamblu: postarea și comentariul meu. Pe care, după acele clipe, am decis să îl șterg. Nicicând gândul că Viața aceasta e doar un vis nu mi-a explodat cu o asemenea forță în cap ca în momentul acela, când am dat delete... (Mă scârbește atât de mult gândul că oricând existența mea poate atrage atenția idioților încât prefer să nu exist pentru nimeni).

- Ce să-ți aduc de la bucătărie?
- Copilăria

”Don’t grow up! It’s a trap!”

Mă simt se-pa-rat de semenii mei, exact în modul în care o spune Șerban Foarță: ”Il y a des dessins ou la poule as des seins / Ou elle est vivipare. Et ca la separes de tous les oiseaux / Plus laids ou plus beaux / Qui sont ovipares meme dans les tableaux”

Comentariu la o postare pe FB despre drepturile LGBT etc: ”Ați schimbat datina străbună! O să trimită Dumnezeu foc asupra voastră, cum a făcut la Sovata și Govora!”

”Lipsit de credință dar rămas cu ideea supremației vieții, omul de azi crede că moartea este opusul vieții” (Sever Voinescu, în Dilema Veche, 23.12.2020) Omul occidental, nu și arabii...

Și totuși, cum mai poate interesa Poezia pe câte unul sau altul? Poate pentru că poetul atinge uneori locul acela din care sufletul omului de azi a fost smuls...

Poate că suntem trimiși să trăim în Timp tocmai pentru a înțelege valoarea Atemporalului.

Reflexia piciorului drept în geamul ușii aragazului din bucătărie...

Ajuns acasă, obosit, primul lucru de care dau cu ochii este o hârtie de pe masa din bucătărie, care seamănă cu o factură sau cu o decizie de impunere sau de tribunal. Mă reped la ea, citesc: ”Ipostaze ale claviaturii, cu Oana Velcovici”

Andrei îmi spune: ”Mama te-a ajutat, te-a iubit...”etc. Cât adevăr poate suporta – doar asta arată valoarea reală a unui om. Cât Adevăr poate căra cu el pe umeri prin viață.

La mare, sau aiurea, furnicile pe care le acopeream cu nisip, amuzându-mă de chinurile cu care încercau să răzbată la suprafață, în cât timp etc...

Adevărul sau Viața!

”Pentru copilul meu aș face moarte de om”, spune o mamă, fără să-și dea seama că deja a făcut o moarte născându-l.

Dacă durerea ar fi singura sursă a Poeziei, toți bătrânii ar trebui să fie poeți...

12 aprilie 2021, primăvară, vreme însorită, - o plimbare cu bicicleta la care am simțit că nu particip, că sufletul meu refuză să iasă din peșteră, că nu mai crede...

Biden vrea un ”Summit al democrațiilor”. Mai bun ar fi un Summit despre îmbuibare, despre degenerarea spirituală...

”Ca să fii fericit e nevoie de trei condiții:
1. Să fii imbecil
2. Să fii egoist
3. Să ai o sănătate de fier” (Gustave Flaubert citat în calendar)

De unde începe corupția? Corupția începe în familie, acolo unde, de mici, suntem învățați nu cum să răspundem întrebărilor fundamentale, ci cum să le eludăm:
”Trezește-te la realitate, vino cu picioarele pe pământ, intră în rândul lumii...” etc. Acolo unde învățăm că întrebările fundamentale sunt ”prostii”, ”Fleacuri” etc. Întrebările peste care suntem învățați să trecem fluierând: să fii tare!

Nebunia Lumii este atât de profundă încât este foarte probabil ca Dumnezeu să ne condamne în bloc pe toți cei care ne-am implicat, cât de puțin în ea. Chiar și pe cei care nu se implică decât pentru a încerca să o combată...

Rezultatul Creștinismului este instaurarea Materialismului absolut.

Schimbările sunt atât de rapide încât, deși banii abundă, oamenii se comportă în continuare ca niște muritori de foame.

”Sunt fericit că pe lumea asta există mormântul” (John Keats) Ca o poartă...

La o poză portret postată pe pagina lui Marius Manole cineva comentează: - Te paște narcisismul!
Răspunde: - M-a păscut demult!