mă aplec în genunchi
în fața voastră,
robi ai lui Dumnezeu
Adam și Eva,
oameni născuți vii,
oameni puri și simpli
oameni încă legați de placenta minciunilor
și convențiilor și pactelor cu alți oameni,
oameni liberi...

în fața voastră copii,
și maturi și invalizi
a celor fără susținere
și a celor care susțin piramide de oameni
a celor care se joacă, pozează, visează,
iubesc...

și mă rog
vouă și dumnezeilor voștri,
și îngerilor voștri păzitori
călăilor și temnicerilor
cârciumarilor și bucătarilor,
medicilor și profesorilor
înțelepților...
vouă mă aplec și mă rog

răspundeți-mi
răspundeți-mi chiar dacă tac
chiar dacă nu vă privesc
nu vă înjur, nu vă laud,
răspundeți-mi cu vorbă la vorbă
cu tăcere la tăcere...
atingeți-mi măcar umbra
dar nu desenați în nisip chipul meu
nu mai gândiți despre mine din depărtare
căci sunt aici

ca un leagăn fără prunc
ca un pom fără păsări
ca un om