Călțuni

Când dau de mâncare la căței, dimineața sau spre prânz, obișnuiesc să mă așez pe un scăunel și să fumez o țigare. Dacă dimineața tipicul este relativ simplu: cățelul cel mic, Puiu, intră în casă, ceilalți doi, Dodo și Niculae , mănâncă afară, fiecare cu farfuria lui. Dacă hrănitul de dimineață decurge oarecum simplu, îi chem, pun farfuriile pe jos și ei mănâncă dar la prânz este cu totul altceva. Dimineața, Dodo mănâncă gospodărește dar Niculae are crize de răsfăț: se oprește din mâncat și vine să-l mângâi pe gușă și pe piept, până râgâie apoi continuă masa. Dodo, după ce termină rapid mâncarea vine cu botul întins știind că după masă primește fiecare câte un ,,premiu”, o delicateță canină. O primește și așteaptă să vină și Niculae. La masa de prânz , Niculae se comportă ca la masa de dimineață dar Dodo, până nu-l pup pe ochi, pe nas și asta repetat, nici nu se gândește să mănânce.
Am așezat scăunelul și m-am cam trântit pe el și cum era ceva gheață pe jos, a alunecat puțin și a dat semne de hâială.
Am privit șuruburile care prindeau scăunelul și mi-am amintit vremea când am avut ,,criza scăunelelor”. Aveam o serie de căpățele de scândură de care nu mă-nduram să le pun pe foc și cum imi cam trebuie prin grădină( adesea trebuie să mă așez din cauza oboselii...)am făcut cinci-șase scăunele. Unele scânduri erau cam subțiri așa că am utilizat șiște holșuruburi subțiri dar se pare că...atât a fost să țină acel scăunel.
Am gândit că-mi trebuie câteva șuruburi mai groase cărora să le pun niște șaibe la șuruburile cu care să le-nlocuiesc pe cele subțirele.
Mi-a răzbătut din memorie că aș avea ceva trebuitor într-o valiză veche, valiză cu care am plecat militar în 1970.
Am urcat cu greu treptele până la pod, am ridicat chepengul și am început căutarea. Am găsit valiza și i-am deschis capacul plin de praf. Din valiză amintirile dădeau năvală. Pe capacul interior aveam un buzunăraș de pânză cu elastic. Am băgat degetele și am scos o lamă Baltica, din norma de soldat, o ciornă a unei scrisori, două plicuri îngălbenite și câteva creioane colorate. În valiză, dominând spațiul, se afla un dreifus de cizmărie sau calapod cum îi spunea tata. O cutie metalică de cremă guban, plină de cuie de lemn, câteva bucățele de talpă de talpă, coșcovite de vechime, câteva glencuri metalice și...două din bambus. Tata știa să facă pantofi,,cu scârț”, pantofi care în mers scoteau un sunet aparte dar cel mai adesea ne repara încălțămintea pe care o purtam până la epuizare...
Am găsit șuruburile, am coborât, am căutat niște șaibe mai mari și am scos șuruburile vechi și pe măsură ce le scoteam le înlocuiam cu altele cu șaibă.
În urmă cu câteva zile din acel ,,e primăvară în ianuarie” am ajuns într-un ianuarie adevărat, cu temperaturi scăzute. Înlocuisem papucii de vară cu care mișunam prin casă cu unii închiși dar erau așa de largi încât trebuia să-mi târșîi picioarele. Sunetul nu mă deranja transmițând în aer un sunet bătrânesc, tihnit dar aveau partea textilă atât de moale încât era o problemă când trebuia să-mi vâr labele în ei.
Am mers în camera cu haine, am luat un ac cu ață și am încercat să fac o cută la acei papuci largi dar a fost inutil.
Am găsit pe un raft o pereche de călțuni. Acum câțiva ani am mers la piața 16 februarie după cumpărături. O bătrână, puținită de atâția ani care o roseseră, stătea cuminte pe o lădiță cu câteva perehi de ciorapi de lână tricotați de mâinile ei osoase. Nu spunea nimic, doar privea la oameni:
-Mamaie, sunt de vânzare ciorapii?
-Da, mamaie, am călțuni de mai multe culori.
Cu degetele ca niște cârlige a scotocit printr-o față de pernă și a mai scos câteva perechi.
-Cât costă perechea, mamaie.
Bătrâna a rămas un pic pe gânduri apoi, parcă cu jenă, gata să micșoreze prețul a rostit uscat:
-Zece lei perechea. E mult?
Mă întrebam cât să fi fost plătit din lână și din munca bătrânei...
-Patru perechi , mamaie, vreau patru perechi.
I-am întins o hârtie de 50 de lei, am luat ciorapii și am dat să plec.
-Omule, ia restul!
-Mamaie, o pereche să o dăruiești unui calic...
Mi-am tras o pereche de călțuni în picioare și am simțit o căldură binefăcătoare...
Puiu mi s-a lipit de picioare mirosind îndelung călțunii apoi s-a ghemuit să moțăie pe când eu mă uitam la televizor.