Am ținut de locul ăsta neștiut. Și neștiuți mi-au fost poeții. De la unii am învățat. Alții s-au purtat boierește. O copilă de la țară sunt, mândră de ierarhia mea. Am tors poezia, am cules-o de la viermii de mătase. M-am dus în lume făcută din matematică și cântec, așa cum șefa clasei m-a declarat, liceana câștigătoare a unui concurs național de muzică ușoară. Am urmat căile Domnului. Nu am urât, nu am invidiat, nu am batjocorit. În schimb, nu întrebați cât de noroios, cât de încâlcit mi-a fost drumul. Dar, uite, am ajuns printre poeți cu niște cuvinte ținute la cald, altfel ar fi murit de mult. Puișori de cloșcă. O guguștiucă hrănindu-și puiul, așa e poezia mea. Îi dau boabele curate ale inimii. Și ea e mulțumită. Și crește. Învață zborul, chiar dacă ninge de-adevăratelea. Într-un aprilie. Luna berbecului care sunt! Acuma, ce să zic, mulți mă ocolesc. Nu am pus gard, nici poartă, nici zăvor. Doar lalele, fiindcă florile astea sunt seducătoare. Până la poezie e rost de câteva cupe. Închin pentru poeți.