Noi nu am închis niciodată un cerc. Acea figură geometrică asociată perfecțiunii. Pe care preoți plictisiți o transformă într-un inel. Codul deontologic conjugal purtat ostentativ și ipocrit.

Întotdeauna am fost fractali. O serie infinită. Amestec de identic și diferit. După cea mai banală regulă a similarității, spune un tip deștept. Pe care Newton şi Euclid îl scuipă printre gratiile dogmelor mecanicii şi ale liniei drepte.

Știam că lumea nu încape într-un emcepătrat și funcționam dihotomic. Ba maeștri ai suspiciunii. Ba mistici de serviciu. Cu sufletul o extensie a celei mai a dracu’ întrebări din univers: *100#. Care îți răspunde în permanență că trebuie să reîncarci. Credit insuficient .

În semn de protest pentru neregăsire ne logam zi de zi la cea mai frumoasă așteptare. Și priveam asfințitul. Singura chestie care le-a ieșit la facerea lumii. Adevărată artă făcută de adevărăciune de meseriași. Nu sfinți d-ăia de la conservă. Zici că-i făcut din carne de om.