când toaca timpului va bate stingerea
exact la ora nouă precum gornistul în cazarmă
pentru că mi se vor împlini
cei o sută patru ani dăruiţi de zeu
prin firul de aţă al ursitoarelor
şi obosit ori îngheţat de spaimă
îngerul mă va părăsi ori va arde mosorul
habar n-am de ce poate să se încălzească
ori mai grav să-şi ascundă neputinţa
vreau ca fiul meu camarad bineînţeles
ţinându-mi aprinsă lumânarea în mână
să spună îndureratelor sale surori:
“nu plângeţi proastelor ăsta e nemuritor
vedeţi doar că eu prin flăcăii mei
îi duc numele mitic mai departe
iar voi mai puternice ca zâna neantului
o să-l renaşteţi prin fiecare iubire!”