Astăzi am ales să transmit prietenului meu, cititorul, că și întunericul poate fi luminat, singura condiție să găsim în noi puterea de a o lua de la capăt. Speranța, acest sentiment atât de personal se multiplică la cea mai mică adiere de vânt, de atingere, de prietenie, de înțelegere. Speranța se clădește în doi. Speranța este lumina din întuneric, este binele care rezistă, este ieșirea din infern, condiții ale vieții uneorii infernale, pasul de după și dorința de a da sens vieții. Dorința de a merge mai departe, dorința de a lua o decizie bună atunci când drumurile par închise și înțelegerea că luarea unei decizii este mai mult decât nicio decizie. Pentru asta aleg să uit definiția clasică a fericirii descrisă în cărți, aleg să uit despre reguli de gândire, filozofii, comparații. Dar, îmi amintesc că și în cel mai mărunt dintre lucruri atunci când caut, găsesc o lumină și știu că în planul divin ecuația vieții are un rost atât timp cât are încă necunoscute, pe care va trebui să le aflu. Și, mai știu că speranța nu moare și că nimeni în locul meu nu poate face anumite lucruri. Acum și aici, grăuntele meu de speranță are nevoie de mine pentru a germina, pentru a ieși din infernul nemișcării. În nopți fără somn voi broda firu-i magic cu fire de lună, apa vie de gând și respir.

aproape ziua –
o creangă înflorită
luminând geamul

✍️