locul de unde privești această întâmplare nu are hotar
nici tu nu ai aripi și zidurile sunt banale, bătute în cuie

te așezi lângă pat, stând pe genunchi,
îți pui capul, aplecat, pe așternut
și mâinile împreunate lângă frunte,
asta ar putea însemna că te rogi, dar cui?
te întrebi cărei religii ar trebui să aparțină credința ta
și te socotești cam câți arginți valorezi

în cameră se aude un bâzâit
te gândești că este o muscă care
tocmai ce s-a trezit
ascultând,
îi urmărești zborul dezordonat
uneori se izbește de pereți
ca și când
în ruga ei ar face mătănii,
apoi,
dintr-odată,
tăcere
ar putea însemna că se roagă,
dar despre ce?

așa, cum stai,
te întrebi dacă nu cumva ești și tu o muscă
aflată în hibernare
că te vei trezi,
vei zbura,
te vei izbi de pereți
și-apoi,
atârnând de tavan,
vei privi podeaua pe care un ins,
în genunchi,
aplecat peste pat,
cu mâinile încrucișate,
lipite de frunte,
zace

poate că dorm, îți spui
în timp ce șuieratul rachetelor
se aude de afară,
din locul în care
oamenii și-au pus religiile drept scuturi,
sub ele au pus întreaga ură
pentru semenii care
stau sub umbre de culori diferite

undeva se aude un cântec
cu versuri culese
dintr-o carte sfântă,
căci sfințenia e plină de dragoste,
nu-i așa?