Sunt cam mulți cei ce bat câmpii
Cu idei extravagante
De scrântesc și mai mult tâmpii
Prinși în faze delirante.

Cu minciuni și vorbe-aiurea
Tâmpii sunt purtați oriunde,
Li se dă imbold securea
Și-adevărul li se-ascunde.

Ridicat în slăvi e tâmpul,
Lauri i se pun pe frunte;
Tot degeaba... e ca dâmbul...
Pietre multe și mărunte.

Stăpânit e de-a sa sine
Și-i încurajat de gloată,
Nu mai simte nici rușine
Iar pătratu-l vede roată.

Vorbele ce-i ies din gură
Nu mai au demult vreo noimă;
Detașat e de cultură...
Ce-a rămas din el... e-o moimă.

Zic un NU clar, categoric,
Vorbelor de-încurajare;
Orice ins fantasmagoric...
Fie apt... de corijare!

N-o să-l poată-întoarce nimeni,
Vraci, nici leacuri și nici popii?
Neuronii i-s toți rumeni,
Copți la focul ce-a ars snopii?

S-au înființat implanturi...!
Ce nevoie-avem de creier?
Facem tot să stea pe canturi?
Ducem viața unui greier?