Am obosit de graiul bând hârtie
De moartea cea din fiecare filă
Misterul când peniţa îmi împilă
Ori frumuseţea văzul meu o ştie.

Mi-e încă litera la sens copilă
DeÅŸi o duc prin codrii de sicrie
Mai înainte-n alb noroi de-a scrie
Când am un gust de sete inutilă.

Nuntind zădărnicie mi-e-n cuvinte
Şi-n urmă-i strâns de vorbe mult sobor
Da-n ochi nu-i mai nimic să reprezinte.

De mă înalţ în mine ori cobor
Doar vanul strigă-n foii oseminte
ÃŽn un uitat de liniÅŸte obor.