Cireșul
din fața geamului, plin de ochi rotitori
de copii lacomi înfometați de fructe verzi
așa cum spuneam
era mort

Cum putea să fie la fel de mort ca un om
doar lemnul sau carnea în care stă sufletul
știe
cum foșnește un sâmbure

În timp ce ei se bucurau așa, ucigând,
ei călăii goniți cu ciomege, ei umbrele
pentru care mama a agățat o perdea ca și cum trosnetul morții avea vreo legătură cu ce puteau ei să vadă,
cu viața noastră din casă

Țintit de soare, de râs de copii, de nebuna de jos care i-a turnat apă fiartă
neînțeles
neadunat la timpul lui, înfrânt
dorința lui de a se frânge mai bine sub fructe
avea sens
deși încep să cred că numai pentru mama

Așa cum duminicile mergeam sau creșteam sau în același timp ne târa regulat
să sărutam o poză pe o cruce

Ne îmbrăca frumos ca în zale, ne îndrepta până și surâsul să fie cât mai alb
atâta iubire,
Atât de apăsați de flori
atâtea bube pe care muream să ne ascundem undeva
să le atingem una cate una