Mamă astăzi mi-am riscat viața ca o proastă.

Ca și-n Moldova aici crește iarbă, înverzesc copacii,
stau într-o pădure de stejar, pe malul unui râu,
și chiar am spus bogdaproste Doamne.

Adevărat a luat ceva timp să mă dezmeticesc spre unde apele merg,
naivă mai sunt, mamă, desigur că spre ocean.

Mă tot gândesc la matale dacă ai putea vedea,
e atât de mare țara asta,
atât de mare,
și m-am gândit că poate de aia oamenii dorm cu arme sub pernă,
poate așa e dat, cu cât țara e mai mare cu atât inima ei este mai mică și te apucă tot felul de gânduri rele.

Mai ții minte cum ne spuneai: - de fapt și de drept, numai inima stăpânește mintea.

Ce poate face o inimă mică cât un sâmbure de muștar când ai capul mare cât o Americă,
cred că tot ce mișună pe aici îți intră în creier ca niște cuie și nu mai ai scăpare.

Ții minte noi puneam pene sub perne să visăm îngeri păzitori,
să visăm Sânzienele și Feți-Frumoși?

Să știi că nu-i chiar așa de rău, mă iau în mâini, așa cum ne-ai învățat,
am văzut într-o zi și albine,
un bondar strângea miere din flori de trifoi, și apoi,
a mai venit un alt bondar și s-au iubit cu atâta pasiune pe o frunză până ea a căzut.

Cel mai mult îmi aduc aminte când amândouă eram acasă și mergeam la prășit popușoii în vale la rătundu,
mergeam pe jos, mai mult desculțe că praful era moale și cald, și
ne povesteai și tot povesteai, despre bunei despre Loghin și război,
despre cum s-au instalat urșii și cum au fugit unchii și mătușile peste Prut,
și noi întrebam: - da unde e Prutul, mamă?
da e mare? da putem înota în el da sunt pești?
da unde e Prutul, mamă?
de ce nu mergem să-l vedem?
apoi matale te luai din nou cu povestitul de parcă nici nu ne auzeai și ne spuneai cum nemții stăteau la voi în grădină, și aveau haine bune, cizme lustruite de te puteai vedeai ca în oglindă în ele, și erau tare curați, vă dădeau bomboane și carne în cutii, iar bunica Măranda le cocea pâine, veneau la ea și-i ziceau ” gut, gut. gut, gut”, iar ea se uita la ei ca la niște copii care au și ei mame, și-i dădeau lacrimile.

Și treceam pe lângă lanul de floarea-soarelui, și intram să mirosim florile, iar mai tîrziu pe la sfârșitul verii chiar rupeam câte una două să gustăm semințele,
matale rupeai din roată, îmi întindeai o bucată și spuneai: - gustă fără să te gândești la ceva, și zi-mi cum ți se pare,
- pare că e apă amestecată cu soare și pământ, sare cu miere de albine, și un un pic de ardei, pișcă de limbă.

- Draga mami, așa gustă lumina, Dumnezeu e tare bun cu noi, a făcut flori ca prin ele să ne aducă gustul la tot ce-i ceresc și sfânt. Nici nu o mai știut ce să inventeze, săracul, ca să ne facă să credem în puterea sa.

Eeeeeee, așa eu azi mama mi-am riscat viața,
chiar dacă aseară la știri au transmis că s-a împușcat în două școli, s-a tras în învățători,
am intrat într-un lan, cum intram atuncea, nu am rezistat, din nărav, mamă,
Crede-mă, pentru o clipă am crezut că-s chiar acasă, și m-am întins în iarbă, mi-am prins palmele sub cap, și am stat cu ochii în soare,
atata verdeață, și zumzet, și greierii țopăiau în fața mea, și numai eu eram acolo, singură, ai fi zis că-s niște servitori iar eu-s o mare cucoană închipuită,
dar au pocnit câteva crengi uscate și mi-a sărit inima din piept,
și am sărit și eu ca arsă,
si am zis: nu-i de glumă,
și mi-am pus papucii în picioare.

Că timpurile astea de aici au ajuns și pe la noi mamă,
zic că e bine că ești unde ești pentru că acolo matale încă ești cu timpurile alea de atunci când îngăduiam să credem,
să plângem,
să sperăm,
și ai văzut că până la urmă am și făcut pod de flori peste Prut,
și ai văzut că până la urmă am ajuns să văd și mătușile la București,
da câtă bucurie, și doamne cât am mai povestit cu ele,
nu le venea să creadă, dar nici nouă nu ne venea a crede,
aproape că a fost ca în filme.

Matale încă ești cu timpurile alea de atunci când îngăduiam să credem,
cand mamele și tații nu-și sacrificau pruncii pentru case, boarfe si iubiri nedospite,
gustam din te miri ce cădea pe jos de parcă am fi fost în rai,
da aici mama e capitalism curat, dar nu știu cum se face că îmi aduce aminte de comunism,
poate pentru că și aici se vorbește cu glas tare pe stradă, pe munte, peste tot unde te duci,
noi moldovenii, mamă, suntem niște îngeri muți, dar, eu zic,
mai bine așa, taci și faci.

Cine a zis că ne-am născut în țara soarelui să știi că a avut mare dreptate,
mă știi bine, eram cu gândul numai după ducă, și nu în alt sat, sau raion dar departe, la capătul lumii,
e un capât de lume aici, mamă,
de aici pot vedea cum la noi în Moldova chiar e centrul pământului,
nicăieri soarele nu strălucește ca atunci când ne luam cu vorba și uitam de toate,
iar matale nu erai de loc bună de gură, și aveam așa o ciudă pe matale că nu puteai să te cerți,
dar în schimb aveai un talent la a povești de nu ne mai săturam, până ne ziceai: - hai să facem
și puțină trebușoară că vorba lungă sărăcia omului, și noi: - hai mamă, mai zine de Loghin, da și povestea cu baba și turcii,
da și despre horă …

Crede-mă pentru o clipă am ascultat greierii și m-am luat după ei,
că tare bine mai cântă, și nu au nicio universitate, mama,
nu au nicio școală, sau alte griji, nici de America sau de Moldova nu le pasă,
Îți dai seama cum au împânzit pământul, și cântă peste tot fără nici-o grijă, fără nicio bătaie de cap,
fără să-și pună viața în pericol, iar eu, mamă, coșcogeamite om umblu cu frica-n sân?
cum așa, mamă, unde e dreptatea?


Hai că m-am luat cu vorba (poate pentru ca am venit să aștept răsăritul),
ce-ți mai rămâne de făcut când începi să visezi înapoi, ca racul,
zi și matale ceva …
să știi că mâine te-astept pe la chindii