îi venea bine pământului
așa împroșcat cu roșul
roiului de flori
ce nu contenea
să sosească dinspre tine

în acest început de iunie
ca-ntr-un sfârșit
când culorile se amestecă
până la a se face una

una cu timpul irespirabil
în adâncul căruia ca-n lăuntrul unui chit
împingi ziduri să găsești puțina imaginație

dramul de iubire apt să absolve



îi ședea bine pământului
această pată de culoare
pe care, atât de poeți, savanții
s-au grăbit s-o decreteze:

„unica stare!”

numai tu ți-ai privit florile
căzătura lor
peste care-mi pluteau necruțători ochii

nu știu dacă ai rostit legământ

tot ce simțeam

erau

pașii mei adulmecând sadic-masochist
pata de culoare.