motto: „sub un clopot de lumină lichidă / oglinda... / se îndepărtează ca un satelit dezertor” – pxl pxl pxl

Privesc un pahar cu apă în lumina de seară. Marginile transparente se dublează într-o oglindire subtilă pe masa lucioasă / între pereții sticlei, lichidul tremură ușor la fiecare vibrație a orașului. Dacă apropii fața, văd două reflexii / una îmi întoarce chipul întreg, alta – mai difuză – îl desface în fâșii curbe, ca printr-un caleidoscop acvatic. Aici începe logica fluidității / acolo unde privirea nu se mulțumește cu un contur stabil, ci urmărește ceea ce scapă, ceea ce pulsează dincolo de formă / invocarea fluidului ca element privilegiat al unei alterități feminine și practica dublei reflecții, o metodă critic-poetică de a regândi relația Eu/Altul, cititor/text, autor/limită. Consens?

În tradiția „metafizicii solide”, gândirea europeană a privilegiat piatra, axul, coloana – semne ale verticalității logosului masculin. Fluidul a fost fie temut (potop, haos), fie domesticit (fântâna, râul canalizat). Irigaray propune o re-centrări a apei, sângelui, aerului umed ca spații ale unui subiect încă nerostit complet – subiectul feminin-altfel, plurivalent, escamotat de gramatica unui „eu” rigid / această logică alternativă cu dublu sens / reflectarea către interior, exterior.

În „pxl pxl pxl” se invocă posibilitatea de a regândi subiectul prin prisma acestei logici a fluidității contigue. Clopotul „de lumină lichidă” din poem produce o dublă refracție / lumina materială capătă densitatea apei, iar distanța devine propria sa înotătoare divină. Din perspectivă fenomenologică, oglinda care „se îndepărtează ca un satelit dezertor” marchează imposibilitatea unei autoreflecții fixe / identitatea se desprinde în sub-pixeli care refuză să se stabilizeze. Poetic, „liniștea capătă arome de fosfor lichid”. Pe plan teoretic, suntem în zona unui photic empathy / capacitatea de a simți vâscozitatea opticii...

Apa din pahar s-a încălzit de la căldura palmei. Reflexia inițială s-a deformat / lumina din cameră s-a schimbat, traiectoria soarelui a alungit umbrele. Mă uit și văd, de data aceasta, o singură imagine – dar știu că e dublă / chipul meu amestecat cu remanența clipelor care au trecut în timpul acestei lecturi. Dubla reflecție nu dispare. Doar se ascunde inocent sub linia meniscului. Închid ochii. Ascult sunetul propriei respirații. Acesta e prim-valul. Navigați-l.