plouase iar și am ieșit în ploaie
de data asta, amândoi
doar așa, să vedem cum se simte
în filme sau în poezie
lumina pâlpâia pe străzi
ca un ochi clipindu-și pleoapele grele
ne pipăiam ca orbii te îmbrățișam
și palmele mele erau murdare
ca după o zi petrecută într-o casă de lut
a fost singura clipă în care mi-am dat seama
că erai pământ
și ce repede te duceai, te risipeai
pieptul tău era moale
și-aș fi vrut să-mi pierd mâna în el
se făcea noapte cu repeziciune
de parcă ar fi crescut mure în cer
aveam ochii tăi de bărbat atunci
și nu mai văzusem atâta frumusețe
într-o carne de om
eram sigură că tu
nu te gândeai
la cum păream eu
eu
doar mă aplecam ca o ursoaică fericită
adunând la piept toate murele
căzute din cer

luna nu s-a mai arătat în acea zi
înapoi în cameră, pe un covor gri
așteptam în gând să te usuci
ca un pământ
pe care m-am întins precum o floare
iar atunci, pentru o clipă

mi-ai fost mormânt