Cu poezie tu îți faci injecții
În brațul care-a ta peniță cară
Dar nu găsești în om decât ocară
Servindu-ți de lumină alte lecții.

Chiar dacă aste-au început să doară
Sunt la piciorul cel de lemn reci frecții
Tu necăzând în ale lor reflecții
Că pasărea-i pe limba ei să moară.

Femeia ta, cea muză, e-n broboadă
De stele ce-n hârtie le strivești,
Poet ratat statut a prins să roadă.

Dar încă bei tu razele din cești
Sperând că nu vor mai suna din coadă
Când te aburci pe mare-n vămi cerești.