ce știu despre cea cu mâini deșirabile întortocheate
păianjen de apă neveninos țesând umbre îndoielile se prind cu nod la capăt
mai știu că poartă culori fistichii după cum aerul se curbează sau nu în spatele nostru
după cum sângerăm sau lovim, zgâriem astăzi jurnalul se scrie în cuvinte sonore, supăratoare, abrupte
uneori prinde chipul mării ea atât de niciodată una atât de nesfârșit împărțită
atunci valurile absorb cunună nisipul în cer răsturnat luna se preface amar
atât de amară clipa mă privește sprijinită pe coate
de parcă aș mai putea întoarce de undeva viitorul de vreo cheiță

singurătate cu linii în palmă prea scurte pentru cât aș putea-o trăi
de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine


3 octombrie