Nesfârșita linie albastră este brodată din loc în loc de câte o coamă albă și de setea mea spre dincolo. Între cer și ape ea ne citește din cartea destinului.
Percepție salină din zbor deasupra tumultului, deasupra aventurii, a temerilor și a puterii. Infinit loc de întâlnire, de fuziune sau de zbucium a gândurilor, a aspirațiilor, a nereușitelor, a plăsmuirilor noastre dar și al cugetului liber de copilărie.
Mă regăseam acolo în genunchi ca ruga unui pescar cu năvoadele uscate.
Revenisem la ea ca un marinar fără de corabie.
Linia albastră e între noi și emoția unei iubiri nesperate. Și totuși atâtea balize între dorinți și indecizii. Balize între cele două mări, între două orizonturi, între marea moartă și marea iubire. Prea multă iarbă rece, prea multe alge putrede pe mal. Prea multe așteptări tăcute și prea puține răspunsuri catifelate, aromate, entuziaste, zemoase, dulci-acrișoare, fierbinți, dorite, așteptate.
Þipetele patetice de pescăruși tineri îmi amitesc de odinioară. Îmi amintesc de alte balize pe o aceeași mare la fel de albă, la fel de cleioasă, la fel de oarbă. Și flautul acela...