Credea că pot vorbi cu pietrele și aș avea cumva priceperea destrămării foițelor de papirus în conuri viorii. Am spus că Ra este doar acela care îți visează calea, tu mergi fără ochi și aduci lavanda pentru somnul de seară.
Îmi pregăteam agale două suflete, ca pentru a nu purta doar toga. Unul era lăsat pe drumul de marmură, celălalt sprijinea coloana întâmplării bătrânului, atunci când se așeza la împletit fire de iarbă.
Pe tălpi aveam trei semne de rugină, călcasem într-un romb de inimă și nu primisem de trei zile mysterium iniquitatis. Nu respiram în spațiul din jur decât pentru a simți urme de fosfor, atât mă urma întunericul pietruit la intrarea-n cetate.
Îmi citea în palmă amintirile, eu uitasem că între mine și el e doar o apariție. I-am lăsat câteva temeri în coșul de bambus, obișnuia să le pună sare amară și să le dea vulturilor în zori, singura lor hrană fără sânge.
Nu știu când am plecat, purtam în locul inimii o umbră de iguană. Și începea o altă noapte.