Vă zăresc în palme
Atât de bine mulați pe linia vieții mele
Nu mai știu care-i albia și care-i râul
Seara, dintre ridurile uneltelor
Cu care construiesc și dărâm universuri
Se ridică la cer
Senzații de oameni care visează.
M-am născut, probabil, cu voi acolo
Și-am crescut întrebându-mă
De ce, de fiecare dată când strâng pumnii
Mi se preling lacrimi printre degete.
Uneori pot închide ochii
Întind mâinile spre lumină
Simt încheieturile devenind pilon de poduri.
Apăs palmele de pământ
V-aud cum creșteți în scoarțe de stejari.
Între mine și orice frunză uscată
Pe care vreau s-o mângâi
Stați voi, mirosind puternic a primăvara.
Jumătate de anotimp vouă
Jumătate mie
Ca un măr pe care-l rupi în două
Cu mâinile goale
Și-l împarți la eve și adami
Pentru vina de a iubi grădina palmelor mele.