Sfarsitul pe care il simti mereu ca iti respira in spate este de fapt atat de departe...E atat de aproape in fiecare minut care vine si te chinuie si totusi pe care il doresti,iar dulceata lui iti amaraste ideea.Gandul care doare cu o durere absoluta,intai te face sa uiti a respira si apoi incet,se transforma in tine,simtindu-ti fizic disperarea care te cuprinde.Incerci sa te refugiezi in lume si inghiti toate nimicurile ei,dar te ineci in infinitatea lor schimbatoare si preferi suferinta ca alinare a sufletului tau.
Si clipa de clipa sfarsitul prezent e in tine,iar pe scara disperarii se adauga treapta noua. Si fiecare treapta devine o gheara care patrunde si care iti manjeste inima cu mierea mortii.