cinci frenetice pliscuri croncănitoare găurind cu foamea lor
pojghița tremurândă a ferestruicii din cer
degetele mele împing tot mai sus tavanul aura coroana
e posibil să cresc să mă lungesc să nu îmi mai ajungă macaralele tale
e posibil că mă predau unei firești ridicări de cortină a orbirii

moartea se iscălește zilnic într-o limbă necunoscută pe spatele meu
iar eu o îndur cu imaginea ta prinsă ca o piatră de moară la gât

mai pot?

recunosc că am masturbat cuvintele până când zdrelite au început să urle
zăbala emoțiilor mele în gura lor impunându-le
ora mesei ora somnului ora bora super tora

colcăie în vena mea de la gât cinci molatice frici și-un pătrat de lumină
uneori limba ta alunecă în sus și-n jos peste ele rumenindu-le carcasa

lanțul sângelui își diluează rând pe rând verigile
de aceea uneori în urma mea rămâne doar o băltoacă

și urechile acului prin care am trecut se întind se subțiază
cinci frenetice pliscuri croncănitoare duc ața timpului prin el

mâna ta mă pândește