cremene de cremene rotulă și cot izbindu-se una de celălalt
eu de tine

cine mai citește scripturile prin biserica din pieptul tău
cine mai bate toaca ținându-se în leșin de balustrada sângelui

nu mai știu nimic m-am îndepărtat de cele lumești îmi fac o barcă
am ape repezi de născut din drumurile tale de munte
o casă o masă și un zid de stei lângă care să te iubesc

uite
seara ies din pântecul cerului mii de lame care bărbieresc copacii
adică e atât de toamnă încât obrazul fin al vremii se cere sărutat

zâmbește iubito am învins prezentul

mai am o metaforă pentru tine: aud uneori dinspre tâmplă un zumzet de stup
gândurile tale îmi fabrică diabetul eu stau bondărește pe os
moartea sculptează în el cu dăltițele ei de argint un fagure

uite
cuvântul dulce nu-i mai dulce decât mugurii ce-ți apar în colțul ochiului
când râzi a plângere neîmpăcată

mai am o încercare pentru tine: când nu știi unde se duce soarele când apare luna
caută-l sub plapuma mea

ar trebui să mi se facă frică măcar frig să mi se facă.

în cuibul nerăspuns al acestei poezii o pasăre își taie aripile.