a p a r e n È› e
8 mai 2003, ora 1:51 a.m.

am păstrat aparența unei normalități. cândva asta ar fi însemnat o mare victorie personală.

mă prefac că merg ascunzându-mi cu greu zborul sub aripi. mă prefac că dorm, dar nopțile îmi urlă sfâșietor în timpane cu mii de voci, toate ale tale.
mă prefac că nu exiști...atunci mi se întâmplă să te nasc de milioane de ori. iubesc aceste dureri ale facerii de tine.

dimineața mi-e mult mai strâmtă cămașa de forță a realității.

mai am doar puterea să-mi camuflez durerea ucigându-te cu vorbe, năpădindu-ți chipul cu o culoare a fricii de-a nu cânta, de-a nu dansa, de-a nu te bucura.




n u v e i ș t i n i c i o d a t ă
9 mai 2003 ora 5:47 p.m.

caut umbra ta care-mi e soră. pândesc întunecimea ei tăcută și-ti îmbrățișez gândul cu un gest făcut în pripă-n altă lume, unde nu există vis în care să păcătuiesc.

mă-ntorc în tine cum mă-ntorc acasă.
în gândul tău e pace. în gândul animalelor plăpânde e liniște și carne.

de aceea îți șoptesc din întunericul plămânilor mei: dă-mi un alt nume în gândul tău, ceva exotic, ceva ciudat, de negândit și de nepronunțat.

nu vei ști niciodată că am îngenuncheat tocmai la rădăcina ta, că m-am sărutat cu pietrele neființei tale.
nu vei ști niciodată că tăcerea dintre noi urla, răcnea sau cânta cele mai frumoase cântece.

nu vei ști niciodată?



m â i n e n u e t o t o z i
12 mai 2003 ora 12:05 a.m.

mă îngrijora umbra ta lungă și trează dispărând în spatele unor cuvinte oarecare. cineva spunea că "noaptea vine negreșit...de două ori pe zi".
eu îmi doream doar umbra ta sfidând amiaza gândului meu prea torid, topind amintirile despre noi.

va veni o ploaie curată si binecuvântată. va mirosi a verde crud această rană pe care nu mai am pudoarea s-o ascund. voi dansa desculță prin băltoacele cântecului. p i a n u l va picura în tine acele tăceri pe care mai cred că numai eu le cunosc.

mâine nu e tot o zi.




ș i c a i i s e î m p u ș c ă, n u – i a ș a ?
12 mai 2003 ora 11:25 p.m.

există un timp al decenței încremenite, "o zodie a cumpenei", spunea cineva calm si noptatic.
eu pipăi cu sufletul meu inflamat o cârjă pe care să-mi răstignesc încă un pas. dar nu e nimic acolo unde tu lipsești, nici măcar întunericul nu-mi mai înlocuiește ochiul orb dinspre tine.

nu-mi voi găsi odihna decât într-un dans pe viață și pe moarte...

și caii se împușcă, nu-i așa?